Intensul Richard Armitage

de Ştefan Dobroiu în 10 Sep 2014

Actorul britanic Richard Armitage, cunoscut mai ales pentru rolul lui Thorin Oakenshield, gnomul obsedat să recupereze regatul pierdut al strămoşilor săi din trilogia The Hobbit, lasă peruca şi preocuparea pentru pietrele şi metalele preţioase din măruntaiele Muntelui singuratic şi o ia la goană din faţa unor tornade distrugătoare. Actorul britanic este primul pe afişul lui Into the Storm/În mijlocul furtunii, film lansat în această vineri pe marile ecrane. Iată mai jos cum încearcă Armitage să-şi relanseze cariera după cei câţiva ani ocupaţi cu The Hobbit.

Into the Storm/În mijlocul furtunii ni-l arată pe Armitage în rolul lui Gary Morris, directorul adjunct al unui liceu care îşi vede oraşul, micul Silverton, devastat de o serie de tornade distrugătoare, într-o dezlănţuire fără precedent a naturii. Armitage şi personajul său trebuie să răspundă la întrebarea: ce te faci când nici cele mai groase ziduri nu te pot apăra. Îngrijorat de soarta fiului său mai mare, Gary trebuie să dea dovadă de multă ingeniozitate pentru a-şi salva familia, dar şi pentru a scăpa cu viaţă din calea unei violente tornade de gradul cinci pe scara Fujita, ale cărei rafale de vânt de 320 de kilometri la oră sunt în stare să distrugă totul în cale.

Cu un film fantasy şi unul cli fi ("climate fiction", SF care explorează efectele distrugătoare ale schimbărilor climatice) în CV, nu prea ai indicii cu privire la riguroasa educaţie primită de Richard Armitage. Născut pe 22 august 1971 în Leicester, britanicul are o extraordinară experienţă într-o impresionantă gamă de spectacole, de la muzicaluri la reprezentaţii de circ. Are o deosebită experienţă şi în cadrul Royal Shakespera Company, iar la începutul mileniului a început să primească roluri secundare în filme şi seriale de televiziune.

În Marea Britanie a devenit cunoscut în 2004, când este ales să interpreteze primul rol principal al carierei: John Thornton, proprietarul de ţesătorii din Anglia victoriană din cunoscutul serial Nord şi Sud (prezent în programul postului TV Filmbox Plus). Este rolul care îi lansează cariera şi-l introduce definitiv în cercul actorilor complecşi din cinema-ul britanic, cunoscuţi pentru personaje bântuite de alegeri dificile, gata să se salveze, dar şi să-şi piardă sufletul din cauza acestora.

Este probabil motivul pentru care Peter Jackson îl alege în 2010 să-l interpreteze pe Thorin Oakenshield din aşteptata sa trilogie inspirată de The Hobbit, cartea lui J.R.R. Tolkien premergătoare celebrei trilogii Stăpânul inelelor. Despre personajul său Armitage spune că este "cineva plin de îndoieli şi temeri, fără a-i lipsi o parte blândă, ba chiar una singuratică". Actorul a fost atras de dualitatea personajului, gata de orice pentru a izbândi acolo unde tatăl şi bunicul său au dat greş. Faptul că Thorin alunecă lent pe sumbra pantă a obsesiei a făcut ca Armitage să fie cu atât mai recunoscător pentru încrederea arătată lui de Peter Jackson. Al treilea film, Hobbitul: Bătălia celor cinci oştiri, se lansează pe 19 decembrie şi ar putea impresiona cu modul inspirat în care face legătura dintre cartea Hobbitul şi trilogia Stăpânul inelelor, ecranizată deja cu gigantic succes de Peter Jackson.

Până atunci, ne putem bucura de intensitatea shakespereană a lui Richard Armitage în Into the Storm, lansat de vineri pe zeci de ecrane din ţară.

Exploreaza subiecte similare:

Into the Storm, Richard Armitage, The Hobbit: The Battle of the Five Armies, North & South, Peter Jackson

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells