Înscrie-te la Academia de Film CineImpact înainte de 1 iulie și poți fi unul dintre câștigători

de Cinemagia în 14 Iun 2018
Dacă ai experiență în regie de film, cinematografie, editare de film, antropologie vizuală, video-art sau activism vizual, atunci te numeri printre candidații eligibili

În perioada 25 August – 7 Septembrie 2018, timp de 14 zile va avea loc ce-a de-a 4-a ediție a Academiei de Film CineImpact în Câmpulung-Muscel, areal ales pentru patrimoniul său excepțional, suspendat magic între ruralul old-fashion și urbanul post-industrial, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.

Academia de Film CineImpact te invită în cadrul unui program internațional de Art&Social Cinema, dedicat poveștilor vizuale realizate prin intermediul documentarului, care devine un instrument de cunoștere și conștientizare a provocărilor din viața cotidiană. Cu ajutorul metodelor cinematografice și de antropologie vizuală, Academia își dorește să stimuleze inovarea studenților în domeniul filmului documentar, a relației dintre ficțiune și non-ficțiune, precum și în activismul social, astfel încât filmele cu marca Academiei să contribuie la un impact local și global.

Dacă ai experiență în regie de film, cinematografie, editare de film, antropologie vizuală, video-art sau activism vizual, atunci te numeri printre candidații eligibili care pot câștiga la finalul Academiei de Vară CineImpact, un grant pentru cel mai bun proiect din cadrul programului.

Cei mai buni 12 aplicanți studenți și profesioniști vor fi invitați să participe la aventura CineImpact, unde vor fi ghidați în explorarea lor cine-productiva de 3 tutori:

  • Ger Duizjings – antropolog și realizator de filme documentare experimentale, Prof. Regensuburg Uni, Director al Laboratorului Urban – University College of London;

  • Vintilă Mihăilescu – antropolog și membru în juriul unor festivale de film prestigioase, Prof. SNSPA, Coordonator Școală Doctorală;

  • Ionuț Pițurescu – cineast si antropolog, cîstigător al premiului Quinzaines des Realisateurs și al selectiei Cinefondation Atelier in cadrul Festivalului de la Cannes 2010/2015, Dr. in Sociologie si Antropologie Vizuală).

Pe parcursul etapelor de cercetare, dezvoltare, producție si post-producție, participanții vor fi inspirați de master-class-urile unor experți invitați.

Toți cei 12 autori ai filmelor rezultate vor fi sprijiniți în construirea unor strategii optime de distribuție pentru proiectele lor de film. "Tipar sau nu/Pattern or not", unul dintre filmele produse anterior in cadrul Academiei de Film, creat de echipa internațională formată din Dorottya Balczó (regizor și director de imagine) și Andra Nedelcu (regizor și artist vizual), a fost selectat si promovat cu succes în una dintre secțiunile dedicate filmelor de scurtmetraj (SFC) a Festivalului de Film de la Cannes 2016.

Aplicațiile trimise cu cel puțin 5 zile înaintea termenului limită din 5 Iulie vor fi premiate în cazul în care sunt selectate (detalii pe site).

Perioada de Desfășurare: 25 August - 7 Septembrie 2018

Early Bird: 1 Iulie / Regular Deadline: 5 Iulie /Late Deadline: 10 Iulie

Informatii suplimentare: contact@cineimpact.org

Detalii si Înscriere: www.cineimpact.org


Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells