Julia, de 26 de ani, insarcinata, traieste in aceeasi incapere cu tatal copilului si cu amantul acestuia... Intr-o zi descopera la ea in casa corpul barbatului al carui copil il poarta in pantece. Incapabila sa-si aminteasca cauza mortii, este intemnitata intr-o inchisoare speciala pentru tinerele mame, care-si asteapta procesul. Numele "Leonera" desemneaza tocmai locul de tranzit unde stau detinutii inainte de a intra in sala de judecata, "locul unde femeile tipa in fata gratiilor", dupa cum explica regizorul. In inchisoare, Julia da nastere copilului ei, un baitel pe care il numeste Tomas. De vreme ce este condamnata, Julia stie ca nu-si va putea pastra copilul alaturi mai mult de patru ani, dupa aceasta varsta copiii de mame intemnitate fiind dati spre adoptie. In ciuda faptului ca e inchisa, ea traieste momente de bucurie alaturi de fiul sau. Dar, intr-o zi, mama Juliei, care locuieste in Franta de mai multi ani, vine sa ia baitelul. Bulversata de aceasta separare, Julia face tot posibilul sa-si recupereze copilul.
Daca in multe tari europene intemnitarea unei femei insarcinate este strict interzisa, in tarile Americii Latine procedura nu este ilegala. Pentru un public european subiectul poate parea la limita cruzimii, iar pentru un festival miza lui e suficient de mare ca filmul sa nu fie trecut cu vederea. Imaginea unor copii dupa gratii, a unui loc de joaca incropit pe betonul murdar al inchisorii, saracia si inechitatea fata de o anumita clasa reiau tema sociala pe care Trapero o abordeaza in filmele sale.
Aceasta este accentuata si de drama personajului principal (interpretat de Martina Gusman) care, o data ce a dat nastere copilului sau dupa gratii, si-l pierde, rapit practic de bunica baitelului, dornica sa-i ofere o viata mai buna.
E clar un film foarte intens, cu un subiect plasat intr-un univers promiscuu si violent. Leonera este primul dintre cele trei productii sud-americane din competitia de anul acesta de la Cannes (pe langa Linha de passe, in regia lui Walter Salles si a Danielei Thomas, si La mujer sin cabeza, de Lucrecia Martel).
Finalul filmului este unul izbavitor, dar chiar si asa senzatia este ca viata femeii si a copilului ei nu va fi nici de atunci incolo una usoara. Oricum, desi un subiect dramatic, Trapero reuseste sa nu cada de partea cealalta a granitei subtiri care separa un film emotionant de o melodrama.
Ce mi s-a parut nepotrivit a fost distribuirea cantaretei Elli Medeiros in rolul mamei Juliei: cu un aspect foarte tanar, Medeiros face practic imposibila acceptarea ei ca "bunica", diferenta de varsta intre cele doua femei fiind practic greu sesizabila.
Produs de brazilianul Walter Salles
