Aseara a avut loc premiera de gala a filmului "Ingerul Necesar", in regia lui Gheorghe Preda. Filmul a fost vazut de segmentul de public format din oameni de presa si cei din industria filmului si a publicitatii.
"Daca a placut sau nu, nu-mi dau seama acum. Mult mai important e sa fi provocat o unda a curiozitatii de la om la om (adica de la oamenii prezenti aseara la altii din anturajul lor) ...Ca lumea sa vina sa-l vada... In rest, un eveniment precis, dezinvolt si aplicat...vinovat ? Transilvania Film ", a declarat regizorul filmului, Gheorghe Preda.
Ingerul Necesar aduce in prim plan povestea unei compozitoare de succes, a carei viata este tulburata de prezenta unui personaj necunoscut de la care primeste diferite cadouri si mesaje ironice, toate avand in comun culoarea albastra. Acest "ritual" devine din ce in ce mai periculos, fapt ce o determina pe Ana sa se izoleze complet de lume, incercand totodata sa afle identitatea persoanei care i-a incalcat intimitatea.
Filmul este distribuit de Transilvania Film si poate fi vizionat incepand de azi, in cinematografele Hollywood Multiplex, Movieplex, Cityplex si Scala.