"Ingeri in America" - Cel mai premiat film de televiziune al ultimilor ani

3 Apr 2008
"Ingeri in America" - Cel mai premiat film de televiziune al ultimilor ani

Un film de televiziune cu o distributie mai impresionanta decat a unui blockbuster, o poveste care a starnit emotii dintre cele mai diverse atat in randul criticilor, cat mai ales in al telespectatorilor, "Ingeri in America" vine la Pro Cinema, in doua parti difuzate pe 5 aprilie si pe 12 aprilie, de la ora 23.00, la CineTePrinde, emisiune prezentata de Cristian Tudor Popescu.

Adaptare a unei piese de pe Broadway in doua parti, "Millennium Approaches" si “Perestroika”, scrisa de Tony Kushner, "Ingeri in America" este povestea mai multor personaje care, intr-un fel sau altul, se confrunta cu problema SIDA in anii ’80. Prejudecatile si boala sunt invinse de dorinta de a merge mai departe, iar fiecare personaj incearca sa gaseasca in el acel lucru care sa-i redea speranta.

Al Pacino, de opt ori nominalizat la Oscar si castigator al unui astfel de premiu in 1993 pentru "Parfum de femeie", joaca rolul lui Roy Cohn, un om politic fara scrupule din administratia Reagan, care pana in ultimul moment isi neaga slabiciunile si boala. Alaturi de Pacino, in "Ingeri in America" se afla si Meryl Streep, actrita cu nu mai putin de 14 nominalizari la Oscar si castigatoare a doua statuete in 1980 pentru “Kramer vs. Kramer” si in 1983 pentru "Sophie’s Choice". Emma Thompson, castigatoare si ea a doua premii Oscar in 1993 pentru "Howards End" si 1996 pentru "Sense and Sensibility", intregeste distributia "greilor" din "Ingeri in America".

"Ingeri in America" "a inhatat" toate premiile importante ale anului 2004, cu 11 premii Emmy castigate si cinci Globuri de Aur pentru Cel mai bun film de televiziune, Cel mai bun actor intr-un rol principal (Al Pacino), Cel mai bun actor intr-un rol secundar (Jeffrey Wright), Cea mai buna actrita (Meryl Streep), si Cea mai buna actrita intr-un rol secundar (Mary-Louise Parker).

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells