Inedit. Pentru prima oară în lume, Rapsodiile Române vor fi cântate vocal

de Cinemagia în 8 Aug 2019
Concertul va avea loc în reprezentație unică, luni, 9 septembrie, de la ora 19.30, la Teatrul Național București – Sala Mare

Rapsodiile Române – cele două lucrări care i-au adus lui George Enescu celebritatea, în ipostaza sa de compozitor – vor fi reinterpretare. Vor fi cântate vocal, într-o cheie complet inedită, de jazz, noul aranjament muzical fiind semnat de către Teodora Enache și Călin Grigoriu. Concertul va avea loc în reprezentație unică, luni, 9 septembrie, de la ora 19.30, la Teatrul Național București – Sala Mare.

Pregătit special pentru ediția 2019 a Festivalului Internațional „George Enescu”, concertul From Classical to Jazz își propune să dăruiască publicului o viziune artistică inovatoare asupra creației enesciene

„From Classical to Jazz: Rapsodiile Române de Enescu”, concert prezentat de Andi Moisescu, este un eveniment asociat Festivalului Internațional „George Enescu”.

Teodora Enache - muzician cu o carieră internațională de peste 25 de ani și cu un palmares remarcabil - revine în fața publicului român cu acest nou proiect inedit, în care  orchestra este înlocuită pentru prima oară de vocea umană, completată de chitară, violoncel și percuție braziliană

Alături de Teodora Enache - voce, pe scena Teatrului Național București vor urca Călin Grigoriu – chitară, Joca Perpignan (Israel) – percuție braziliană și, ca invitat special, Răzvan Suma – violoncel.

În 1950, Enescu însuși a dirijat Rapsodia I la pupitrul Filarmonicii din New York. Compuse în 1901, la Paris - când compozitorul avea doar 19 ani - și interpretate prima oară în 1903, la Ateneul Român, sub bagheta lui Enescu însuși, cele două Rapsodii au făcut parte din repertoriul tuturor mari­lor orchestre ale lumii.

Pregătit special pentru ediția 2019 a Festivalului Internațional „George Enescu”, concertul From Classical to Jazz își propune să dăruiască publicului o viziune artistică inovatoare asupra creației enesciene.

Alături de Rapsodia I și a II-a de George Enescu, proiectul inițiat de Teodora Enache mai include câte­va lucrări clasice reinterpretate într-o versiune deosebită: Dansurile Românești - Bartók, Sonata Lunii - Beethoven, Aria - Bach sau Canon - Pachelbel.

Biletele pentru concertul „From Classical to Jazz” se pot achiziționa pe www.eventim.ro. Organizator: E-multimedia. Eveniment susținut de: Europa FM Parteneri Media: Radio Clasic, Cariere, TV Mania, Avantaje, ELLE, Unica, Cinemagia, EVA.ro, Observator Cultural. Sponsor: Crama Rotenberg. Parteneri: Cărturești și Centrul Cultural Expo Arte.

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells