Incredibles 2 are mari şase de a întrece Finding Dory la încasări

de Cristina Grigore în 14 Iun 2018
Se preconizează că sequel-ul va trece pragul celor 135 de milioane dolari la debut, atins de aventurile lui Dory în Statele Unite

Primită cu mare entuziasm acum 14 ani, animaţia The Incredibles pare să aibă parte de o continuare aproape la fel de reuşită. Criticii de film americani s-au declarat cuceriţi de a doua parte a aventurilor familiei de supereroi, iar estimările specialiştilor sunt cât se poate de optimiste.

Potrivit Deadline.com, Incredibles 2 are mari şanse de a trece de cele 135 milioane de dolari obţinute de Finding Dory la debutul din 2016 (cele mai bune încasări de pe teritoriul nord-american ale unei animaţii). Pelicula regizată de Brian Bird se lansează în acest sfârşit de săptămână în Statele Unite şi are mari şanse să obţină încasări între 135 şi 150 milioane de dolari.

În Incredibles 2, îndrăgita familie de supereroi revine în acţiune. De această dată, Helena este în centrul atenţiei, căci Bob rămâne acasa cău Violet şi Dash, în vreme ce ea este plecată să salveze lumea. Pentru restul familiei, situaţia nu e deloc uşoară, mai ales că puterile celui mai mic membru al ei, Jack-Jack, încep să iasă la iveală. Când intră în scenă un geniu malefic ce ameninţă lumea, Helena este depăşită, astfel încât toţi „incredibilii”, alături şi de Frozone, trebuie ca, în ciuda dificultăţilor, să găsească un mod eficient de a acţiona împreună.

Incredibles 2 se lansează în cinematografele noastre pe 27 iulie.

Exploreaza subiecte similare:

The Incredibles, Finding Dory, Incredibles 2

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells