Înainte de Essential Killing, vindea tablouri lui Jack Nicholson şi Dennis Hopper

Aţi făcut acest film în Polonia, Norvegia...
De fapt l-am făcut în patru ţări: Polonia, Irlanda, Norvegia şi Ungaria. Aş fi putut face filmul şi cu un buget mic, la început aş fi vrut să-l fac ca pe un film foarte modest prin împrejurimile casei mele, că stau lângă o pădure adâncă şi nu la oraş, locurile unde am filmat Four Nights With Anna, e un loc din Mazuria, nordul Poloniei, care înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial făcea parte din Germania-Prusia Orientală. Aşa că mi-a fost foarte uşor să lucrez (am lucrat de acasă, ştiam toate locurile de filmat din pădure); m-am gândit că poate repet aceeaşi formulă şi căutam un subiect. Şi atunci am aflat că avioanele CIA aterizau în apropiere, la doar 20 km de casa mea din pădure, unde este un aerodrom militar secret. Aşa că probabil convoaiele cu prizonierii care aterizau acolo treceau foarte aproape de casa mea. Şi când mergeam cu maşina pe drumurile acelea, mă gândeam că aşa mergeau şi camioanele cu prizonieri. Şi, într-o iarnă - anul trecut - conduceam; drumul era foarte alunecos, era o prăpastie lângă, şi m-am gândit ce li se poate întâmpla convoaielor. În plus, pe drumurile acestea sunt animale sălbatice: căprioare, mistreţi, vulpi. Şi dacă animalele trec drumul, să zicem că prima maşinafrânează, următoarea o loveşte din spate, derapează şi cade în prăpastie. Şi atunci mi s-a creat imaginea din viitorul film în minte. Deci am avut un început foarte realistic pentru film. E foarte posibil ca aşa ceva chiar să se întâmple, şi de aici încolo apare un lanţ de întâmplări care duce la deznodământ. Există o introducere care are doar rolul de a crea un cadru pentru acţiune: cum a ajuns omul acolo, în Europa, în mijlocul pustietăţii.
     
Jocul personajului este foarte puternic. Este autentic. V-aţi gândit de la început la un asemenea personaj şi la Vincent Gallo?
Da. De fapt, m-am întâlnit cu Vincent anul trecut la Cannes şi când l-am văzut i-am observat calităţile pentru un rol "animalic" şi i-am spus că am un scenariu pentru el. Şi după două ore s-a oferit să joace. Dar nu uitaţi că personajul nu trebuie să fie neapărat născut în Afghanistan, există un număr de militanţi care nu sunt născuţi în Orientul mijlociu. Unii din aceşti oameni pot să fie asimilaţi în cultura islamică. Să ne gândim la cazul extrem al unui american devenit taliban. Însă nu caut să dau informaţii despre biografia acestui personaj. Nu dorim să-l identificăm.
 
Vincent Gallo a spus că nu va face conferinţe de presă şi s-a definit drept un outsider. Şi dumneavoastră vă consideraţi la fel?
Nu am o părere atât de radicală. Vincent este un om special. Este dedicat muncii, dar este o obsesie asta pentru el. Şi pentru a intra în acest rol cred că împingea deoparte deliberat oamenii, evita contactele. Cel mai extrem caz de acest gen a fost Daniel Day Lewis, când filma My Left Foot. Aşa că mai sunt şi alţii.

Aţi spus la începutul interviului că trăiţi într-o pădure adâncă, ce apreciaţi la viaţa acolo?
Vedeţi, eu am locuit mulţi ani în Malibu. Aveam o casă foarte frumoasă acolo, trăiam foarte liniştit, filmam, pictam, am avut succes cu pictura. Deci nu era pierdere de timp, pentru că aveam expoziţii, vindeam tablourile. Însă când am început să fac filme, m-am simţit străin şi departe de oamenii de acolo şi mi-am spus că dacă vreau cu adevărat să fac filme trebuie să mă întorc în Polonia. Există la noi un Institut Polonez de Film, bine finanţat de guvern, care are un buget generos şi poate finanţa şi un proiect ambiţios, aşa că am luat decizia de a mă întoarce. Şi atunci, după ce trăisem într-o casă jumătate cu vedere la mare şi în spate cu vedere la munte, credeaţi că mă întorc să stau într-un apartament din centrul Varşoviei? Nu, şi am ales ceva foarte izolat, o cabană de vânătoare din secolul XIX, construită de germani, departe de oameni, şi mi-a plăcut asta. Am înlocuit oceanul cu pădurea, în care mă plimb zilnic cu câinele meu timp de câteva ore. Îmi plac animalele.

Dar dacă ar trebui să omorâţi un animal?
Nu, nu aş omorî un animal. Mai degrabă aş omorî un om! (râde)
        
Dar casa din Malibu? Aţi vândut-o?
Da, am vândut-o. Apropo, am vândut-o şi ca să am bani de filmul ăsta. Cu toate că am primit finanţare de la stat, aveam nevoie de cash-flow ca să nu trebuiască să întrerup filmările şi să nu am bătăi de cap. Sper că îmi voi recupera banii. Am terminat cu partea aceea a vieţii - gata cu California.

Care e cea mai importantă lecţie pe care aţi învăţat-o atunci când aţi încercat filme comerciale?
Că nu trebuie să încerc filme comerciale... Când lucram la ele, desigur, banii erau bineveniţi, dar îmi iroseam timpul, talentul, pentru ceva foarte mediocru. Aşa că gata, nu mai fac filme mediocre. Vă asigur!

Spuneaţi că în Malibu aţi vândut tablouri. Cine a fost cel mai faimos cumpărător?
Probabil că cel mai faimos cumpărător a fost Jack Nicholson, dar imediat după el a fost Dennis Hopper, care nu mai este printre noi. Dennis mi-a cumpărat trei picturi, pe care le-a expus în casa lui din California.

Filmul nu judecă din punct de vedere moral, doar povesteşte..
Da, ca şi atunci când vezi o pictură, de exemplu a lui Caravaggio, vezi drama subiectului din tablou, dar nu o judeci. Sunteţi de acord? Conflictul e pur şi simplu un fapt, oamenii pot judeca, dar artistul-pictorul nu judecă.

 Faptul că sunteţi pictor a influenţat filmul?
Nu neapărat, nu. Când pictez, parcă folosesc altă parte a creierului. Sincer, nu prea sunt în legătură. Sunt lucruri diferite. Filmul este imagine în mişcare. Nu poţi să-ţi menţii compoziţia atunci când schimbi panorama, dar desigur există o anumită estetică pe care o obţii ca regizor, deoarece trebuie să existe estetică, urăsc lucrurile urâte.

De ce v-aţi întors în industria cinematografică după o absenţă atât de îndelungată. Ce v-a adus înapoi? Cum aţi regăsit lumea cinematografului?
Întotdeauna ştiam că o să mă întorc la regia de film. Am renunţat să fac filme atunci când eram atât de supărat pe mine însumi, acum 17-19 ani, încât am vrut să iau o pauză şi să redescopăr arta. Şi am fost un artist. Am făcut o pauză pentru mai mulţi ani, şi a fost măgulitor că am putut deveni un pictor renumit dar am descoperit că timp de 15 ani nu am mai făcut filme.

 V-a fost dor de casă? Să reveniţi în Polonia?
Nu, nu mi-a fost dor. Nu e genul meu... Nici Polonia nu e genul meu de ţară, nu sunt un patriot fanatic.

Şi, la ora actuală, ce gen de filme vă interesează, ce regizor vă place?
Trebuie să vă mărturisesc că văd din ce în ce mai puţine filme, mă uit la TV doar la programele sportive. Mă uit totuşi la filme deoarece sunt membru al Academiei Americane de Film. Dar, totuşi, mă uit foarte rar la
filme. În afară de filmele Academiei, mă uit poate la vreo 15 producţii pe an.
 
 Vă uitaţi însă la emisiunile de sport? Şi lui Godard îi plăceau...
 Da, pentru că e mai real decât filmele.

  Şi care e sportul preferat?
  Nu sunt foarte original aici... e vorba despre fotbal, evident.

Aţi fost şi actor, în filme precum Eastern Promises. Cum v-a inspirat să lucraţi sub îndrumarea altui regizor?
A lucra cu Cronenberg este o experienţă, pentru că nu am mai văzut niciodată un platou de filmare atât de calm, de armonios. Era relaxare. Şi văzând cum obţine asta m-am gândit: "Trebuie să fie ceva de capul metodei lui!"

Deci încă mai învăţaţi de la ceilalţi regizori..
Desigur, şi înveţi tot timpul, lucruri bune, lucruri rele, dar până la urmă e o experienţă.

Spuneţi că nu urmăriţi multe filme, şi totuşi vă întreb dacă aţi văzut filme româneşti?
Cunosc filmul care a câştigat la Cannes Palme d'Or-ul, 432, e un film bun, mi-a plăcut.

V-aţi gândit la posibilitatea să lucraţi cu Cristian Mungiu?
 Poate ca actor. Dacă este un rol bun, de ce nu?