In memoriam Václav Havel, în avanpremiera festivalului Cinepolitica

10 Apr 2012
In memoriam Václav Havel, în avanpremiera festivalului Cinepolitica

Prima ediţie Cinepolitica – Festivalul Internaţional al Filmului Politic, unicul eveniment de gen din România, va fi precedată de o avanpremieră de patru zile (11-14 iunie) la Muzeul Naţional al Ţăranului Român (MŢR). În cadrul acestei Avanpremiere la Cinepolitica, cinefilii bucureşteni se vor delecta cu patru programe speciale, axate pe câteva teme de larg interes sau personalităţi ale politicii mondiale şi ale cinematografului politic.

Unul dintre aceste programe speciale este dedicat unuia dintre cei mai importanţi lideri politici de la finele secolului XX, Václav Havel – dramaturg, eseist, poet şi disident, cel de-al nouălea şi ultimul preşedinte al Cehoslovaciei (1989–1992) şi primul preşedinte al Republicii Cehe (1993–2003). Autor a peste 20 de piese de teatru şi a numeroase opere de non-ficţiune traduse pe plan internaţional, Havel a fost, totodată, unul dintre semnatarii manifestului Charta 77, unul din semnatarii de bază ai Declaraţiei de la Praga despre Conştiinţă Europeană şi Comunism, precum şi membru al consiliului Fundaţiei Victimelor Comunismului.

In memoriam Václav Havel, programat pentru data de 14 iunie, va începe de la ora 18:00 în Studioul Horia Bernea, unde se va difuza, în premieră românească, documentarul de lungmetraj Cetăţeanul Václav Havel pleacă în vacanţă (foto, regia: Adam Novak şi Jan Novak, 2006), o reconstituire cu mult umor şi simţ ironic a unui episod mai puţin cunoscut din viaţa de disident a lui Havel: decizia de a testa limitele securităţii prin plecarea într-o lungă „vacanţă” de vizitare a tuturor prietenilor săi din Cehoslovacia... Proiecţia va fi urmată de Václav Havel la Cetatea din Praga (2009), un mediumetraj documentar în regia lui Petr Jančárek, care trece în revistă primele şase luni de preşedinţie ale lui Havel, perioadă în care acesta a călătorit pentru prima dată în Europa, SUA şi Uniunea Sovietică. Nu lipsesc nici discursul istoric ţinut în faţa Congresului American şi nici vizitele Papei Ioan Paul al II-lea şi a lui Dalai Lama în fosta Cehoslovacie. Petr Jančárek, documentaristul personal al lui Václav Havel şi, totodată, invitatul special al evenimentului, va prezenta la Bucureşti, în premieră absolută, un fragment dintr-un documentar despre ultimul an din viaţa lui Václav Havel.

O dată cu lăsarea întunericului, de la ora 21:30, la MŢR va avea loc proiecţia în aer liber a lungmetrajului Plecare (Leaving, 2011), unicul film regizat de Václav Havel, o comedie dulce-amară despre un cancelar care urmează să fie demis din funcţie după foarte mulţi ani de serviciu în slujba ţării. Adaptare a piesei omonime, publicată de Havel în 2007, Plecare a fost lansat în selecţia oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Moscova, ediţia 2011.


Evenimentul In memoriam Václav Havel este organizat în parteneriat cu Centrul Ceh din Bucureşti şi cu sprijinul Staropramen, berea pragheză numărul 1 în lume.

Prima ediţie Cinepolitica – Festivalul Internaţional al Filmului Politic va avea loc în Bucureşti, în perioada 15-21 iunie, la Cinema Studio.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 5 mai 2012 18:57
sper sa reusesc sa urmaresc si eu cateva realizari .

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells