Marea Britanie ia în calcul pedepse cu 10 ani de închisoare pentru pirateria online. Pe măsură ce autorităţile din Regatul Unit înăspresc măsurile împotriva pirateriei online, guvernul britanic ia în calcul ca piraţii să primească, în general, pedepse mai aspre. La ora actuală, acuzaţii sunt pasibili de până la doi ani de închisoare, însă printr-un amendament la legea dreptului de autor pedeapsa ar putea creşte până la 10 ani, scrie presa internațonală.
Miniştrii din guvern au lansat o consultare şi acum ei cer măsuri mai drastice. Aceştia susţin că „marea majoritate” a delictelor legate de drepturile de autor, în special acelea care duc la distribuirea de materiale ilegale, au legături cu „alte activităţi ilegale”, şi că pedepse mai drastice ar putea avea „un efect de descurajare” a delincvenţilor care încearcă să facă bani din distribuţia ilegală de fişiere.
Consultările guvernului vor satisface pe deţinătorii drepturilor de autor, care fac de mult timp campanie pentru măsuri mai stricte contra pirateriei online. Săptămâna aceasta, producătorii de muzică au făcut lobby la Înalta Curte de Justiţie din Regatul Unit şi au dus la scoaterea în afara legii a copierii conţinutului cd-urilor cu drepturi de autor. Guvernul recunoaşte că prezenţa tot mai vizibilă a site-urilor de tip torrent a făcut „încălcarea drepturilor de autor tot mai semnificativă”, şi - ca urmare - caută „o pedepsire mai dură şi introducerea de noi tehnologii pentru apărarea publicului”, lozincă folosită de altfel de către politicienii conservatori la alegerile de anul acesta.
Părerea ta
Spune-ţi părereama gandesc la aplicarea legii si in romania...
daca furi o diploma? si faci o evaziune fiscala, spalare de bani....trafic de influenta.... la noi iesi 2-3 ani...si iesi pe buna purtare dupa cca 1 an...
pe de alta parte... pentru piraterie online iei 10 ani....
scuze pt offtopic dar mi se pare amuzant si vroiam sa impart gandurile ....