În culisele comediei Faci sau taci: 20 de episoade de making-of

de Cinemagia în 23 Ian 2019
Distribuţia comediei „Faci sau Taci” poate fi observată într-un cadru diferit de cel în care publicul are ocazia să îi urmărească de obicei pe Augustin Viziru, Cătălin Cazacu, Codin Maticiuc, Diana Dumitrescu, Monica Bârlădeanu etc

Comedia românească Faci sau taci face publice imaginile de la filmări cu două luni înainte de lansarea filmului în cinematografe. 20 de episoade de making-of vor putea fi urmărite pe canalul de YouTube al Vertical Entertainment şi pagina de Facebook a filmului.

Primul episod al seriei de making of-uri Faci sau taci îl prezintă pe Iura Luncaşu înainte de începerea filmărilor, când a vrut să se asigure că toţi actorii ştiu să folosească o armă pentru a fi cât mai convingători pe marele ecran. Acesta este motivul pentru care, sub atenta îndrumare a regizorului şi a unui coordonator cascador, cei cărora le erau rezervate scene de acţiune în film au fost mobilizaţi la o sesiune de antrenament în pădure.

Levent Sali, Bogdan Malaele, Ana Baniciu, Giulia, Sandra Izbasa, Cristina Visterneanu, Ana Moşneagu şi Diana Dumitrescu şi-au luat rolurile în serios şi au dat tot ce au avut mai bun la primele repetiţii, iar declaraţiile lor, precum şi câteva scene de la antrenamente pot fi vizionate în primul episod al seriei de making of-uri.

Cu exact două luni înainte de lansarea filmului pe marile ecrane, comedia Faci sau Taci îşi invită fanii să asiste la activitatea de pe set şi implicit să experimenteze atmosfera din culise.

Conform spuselor regizorului Iura Luncaşu, motivul pentru care şi-a dorit să realizeze această serie de episoade este acela că: „De multe ori în campania de promovare a unui film, suntem întrebaţi cum a fost la filmări, dacă au fost momente amuzante, memorabile, care au fost dificultăţile întâmpinate şi aşa mai departe. Aşa că de această dată am decis să le oferim oamenilor ocazia să fie prezenţi cu noi, pe set. Multe dintre aceste acţiuni se uită, aşa că dorinţa noastră a fost să oferim din timp mai multe informaţii şi să dăm publicului ocazia de a-şi construi chiar înainte de premieră propria poveste şi viziune asupra filmului.”, a concluzionat regizorul.

Distribuţia comediei „Faci sau Taci” poate fi observată într-un cadru neconvenţional şi diferit de cel în care publicul are ocazia să îi urmărească de obicei pe: Augustin Viziru, Levent Sali, Gică Craioveanu, Cătălin Cazacu, Codin Maticiuc, Cosmin Nedelcu (Micutzu), Bogdan Mălăele, Diana Dumitrescu, Sandra Izbaşa, Giulia, Oana Moşneagu, Ana Baniciu, Cristina Visterneanu, Monica Bârlădeanu, Maria Popoviciu şi Horia Brenciu.

Un film independent semnat de casa de producţie Next Spot, comedia „Faci sau Taci” a fost realizată cu sprijinul Vertical Entertainment şi The Story Lab, divizia de conţinut a agenţiei internaţionale Dentsu Aegis Network.

Exploreaza subiecte similare:

Faci sau taci, Levent Sali, Bogdan Malaele, Ana Baniciu, Giulia Anghelescu, Sandra Izbaşa, Cristina Vişterneanu, Diana Dumitrescu

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
lili22 pe 28 ianuarie 2019 09:43
Alta mizerie cum numai la noi se poate face.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells