În august și septembrie, spectacolele absolvenților UNATC 2018, la „Unteatru”

de Cinemagia în 7 Aug 2018
Șapte spectacole de teatru tânăr, șapte viziuni inedite asupra lumii contemporane

Unteatru din București găzduiește, în perioada 7 august - 11 septembrie 2018, producțiile absolvenților de regie licență și master UNATC 2018, în fiecare marți (dar și într-o joi), în cadrul micro-stagiunii „stArtAct”.

StArtAct este cea mai nouă mișcare de teatru tânăr, inițiată de proaspeții creatori de teatru absolvenți UNATC 2018, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. Regizori, scenografi și actori sunt reuniți în jurul unui crez comun, acela că teatrul, ca orice artă autentică, se reinventează cu fiecare nouă generație. Micro-stagiunea „stArtAct @ unteatru” aduce în fața dumneavoastră povești ale timpului prezent, cu entuziasmul, credința și dăruirea începutului de drum.

Șapte spectacole de teatru tânăr, șapte viziuni inedite asupra lumii contemporane, șapte dramaturgi europeni, șapte seri de suflul nou, șapte oportunități de a vedea tinerii actori și scenografi în acțiune – o noua generație de creatori de teatru – efervescentă și mânată de un entuziasm debordant, șapte regizori fresh – care au făcut toată această minunată întâmplare să existe: Amalia Iorgoiu, Alexandru P. Rusu, Diana Tănase, Ester Mitrofan, Alexandru Andrei, Ilinca Prisăcariu, A. Hartmann.

Programul micro-stagiunii stArtAct @ unteatru

Orchestra Titanic de Hristo Boicev, regia Amalia Iorgoiu - 7 august, ora 20.00

Îngrijitorul de Harold Pinter, regia Alexandru P. Rusu - 14 august, ora 20.00

Lecția de Eugène Ionesco, regia Diana Tănase - 16 august, ora 20.00

Caii la fereastră de Matei Vișniec, regia Ester Mitrofan – 21 august, ora 20.00

Aniversarea de Jeroen van den Berg, regia Alexandru Andrei – 28 august, ora 20.00 (foto)

Absinth de Magda Fertacz, regia Ilinca Prisăcariu – 4 septembrie, ora 20.00

Respectfully yours.../...cu respect după Jean-Paul Sartre, regia A. Hartmann – 11 septembrie, ora 20.00

Unteatru (Strada Sfinții Apostoli nr 44, sector 5, București) este locul atâtor spectacole speciale, iubite de „unpublic” la fel de generos – este acel acasă, unde artiștii și spectatorii se întâlnesc natural, într-o atmosferă creativă, care inspiră și motivează, care pentru tinerii creatori a devenit în aceste luni un teren fertil, facilitând o serie de noi experiențe pentru această generație fresh, care își așteaptă publicul cu ușile deschise, spun artiștii care au jucat pe scena acestui teatru.

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells