Au existat multe zvonuri şi speculaţii despre participarea lui Martin Freeman în The Hobbit, în rolul lui Bilbo Baggins. Însă, cum filmul a fost amânat din cauza unor numeroase şi repetate probleme (de finanţare, cu regizorul şi echipa), Freeman s-a orientat către un alt proiect.
Conform Variety, actorul a semnat să joace rolul unui profesor în filmul Animals, descris de producătorul Sergi Casamitjana ca “o poveste fantasy despre maturizare”. Filmul va fi regizat de Marcal Fores, care-şi face astfel debutul pe marele ecran după două scurt metraje şi un film pentru televiziune, şi va beneficia de aportul editorului lui Pan’s Labyrinth, Bernat Vilaplan, şi al directorului de imagine al lui Buried, Eduard Grau.
Filmările vor dura doar opt săptămâni şi vor începe săptămâna viitoare în Barcelona. Perioada scurtă de filmare îi lasă lui Freeman timp suficient pentru alte proiecte, cum ar fi serialul produs de BBC, Sherlock Holmes, în care Freeman îl joacă pe Watson, sau incertul rol din The Hobbit.

Părerea ta
Spune-ţi părerea