Anticipata peliculă a lui Michael Bay, Transformers: Dark of the Moon, va fi lansată şi la noi în mai puţin de trei luni (1 iulie) şi iată că cei de la Paramount lansează online o nouă şi spectaculoasă imagine a lui Sentinel Prime, autobot-ul deghizat acum într-un camion de pompieri, predecesor şi mentor al lui Optimus Prime.
Fotografiile anterioare au mai surprins personajul în timpul filmărilor, însă cei de la Lyricis Interactive au obţinut imaginea întreagă a celui care - aflat aici într-o postură sfidătoare, gata de luptă - se presupune din benzile desenate că ar fi fost omorât de Megatron în războiul civil de pe Cybertron. El a fost cel care i-a înmânat lui Optimus Prime talismanul mistic numit Matrix of Leadership (Allspark în filmele Transformers), ce îl poate înzestra pe posesorul său cu putere nelimitată.
Leonard Nimoy (Star Trek) îi va da glas lui Sentinel Prime în acest nou film al seriei, ce se anunţă extrem de intens şi de captivant din punct de vedere vizual. Cu o serie de roboţi noi încluşi în poveste, dar şi prin implicarea în proiect, pe lângă Shia LaBeouf, a unor nume celebre (Hugo Weaving, John Malkovich, John Turturro, Frances McDormand, Josh Duhamel şi Patrick Dempsey), filmul lui Bay se anunţă blockbuster-ul acestei veri.
Părerea ta
Spune-ţi părerea