Îl vom revedea sau nu pe Luke Skywalker în Star Wars: The Force Awakens?

de Gloria Sauciuc în 15 Dec 2014
Actorul Mark Hamill dă nişte declaraţii care ne lasă în ceaţă

Primul trailer pentru Star Wars: The Force Awakens s-a concentrat asupra noilor membri ai distribuţiei filmului semnat J.J. Abrams: John Boyega, Daisy Ridley şi Oscar Isaac. Cinemagia a scris cum se numesc noile personaje şi ce rol au în poveste. Se remarcă totuşi absenţa trio-ului iniţial al filmului: Mark Hamill, Harrison Ford şi Carrie Fisher. Însă, după cum explică Hamill, acesta este un fapt asumat, deloc surprinzător pentru interpretul lui Luke Skywalker.

„Aceasta este noua generaţie de personaje. Cred că este aspectul cel mai important”, declară actorul pentru Yahoo Movies. „Este aici primul act al unei abordări total noi a povestirii. Nu am crezut de la început că poveştile vor fi aşa - cel puţin, nu am vrut să mă mai implic în ele, punct. Apoi, atunci când George Lucas a susţinut că vrea să mai facă un Star Wars, am presupus corect că nu vom mai juca noi în el, pentru că şi noi am avut un început, un mijloc, un sfârşit. The Force Awakens trebuie să fie copilul filmelor cu noi, aşa că rolul nostru este de a-i susţine pe actualii actori, aşa cum au făcut-o Peter Cushing şi Alec Guinness cu noi. Aşa că nu, nu m-a surprins. Şi prin asta vreau să spun că sunt unul dintre acei oameni care spun: <<Nu vreau să mă bag, că dacă apar şi eu, o să stric totul>>”.

Nu se ştie dacă declaraţia lui Hamill suprinde exact adevărul – cert e că vrem ca Luke Skywalker să apară în rolul de mentor pentru noile personaje, mai ales că i-a crescut ceva barbă, comentează cei de la Yahoo Movies , citaţi de publicaţia Empire Online: „Numesc asta barbă contractuală", râde el. „Ascultaţi: Cred că arată bine pe alţii. Nu doar pe mine. Eu spun că nu m-am obişnuit cu ea. Dar barba e o parte din costum. Şi adaugă greutate, poate una nemeritată...”.

Unul dintre cele mai discutate elemente ale noului trailer este droidul sferic, numit BB-8. Hamill susţine că noul personaj robotic nu este generat în întregime virtual. „Tot timpul reuşesc să mă surprindă cu ceea ce au reuşit să inventeze, ştiaţi? Se pune întrebarea cum a putut fi înlocuit R2-D2, cel mai îndrăgit roboţel din istorie: şi a apărut noul BB-8, care a demonstrat pe viu pe platourile de filmare că nu este realitate virtuală, ci real. M-au lăsat să mă joc cu el. Alergam încolo şi încoace prin atelierul scenografic de la Pinewood. Era o plăcere absolută. Nu mă gândeam că mă mai întorc acolo, în lumea aceea - este fascinant!”, declară Hamill.

Exploreaza subiecte similare:

Star Wars: Episode VII - The Force Awakens, Mark Hamill, Harrison Ford, Carrie Fisher, Peter Cushing, Alec Guinness, J.J. Abrams, John Boyega, Daisy Ridley, Oscar Isaac

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells