Iată primul trailer Doctor Strange! Forţe magice, lumi desfăcute asemenea unui cub Rubik, arte marțiale

de Gloria Sauciuc în 13 Apr 2016
Filmul intră în cinematografele noastre pe 4 noiembrie, anul acesta

Marvel Studios  introduce odată cu Doctor Strange conceptele magice în Universul Cinematografic Marvel, iar primul trailer oficial satisface așteptările noastre și se ridică la înălțimea promisiunilor studiourilor. Filmul este o nouă poveste despre origini pentru franciză, a unui neurochirurg genial (Benedict Cumberbatch) care caută un remediu pentru mâinile lui iremediabil afectate în urma unui accident. Ceea ce vedem în trailer pare o versiune (în care și-au făcut loc mai mult magia și artele marțiale) a SF-ului Inception. Lumi desfăcute asemenea unui cub Rubik și mai multe nivele de conștiință, mai multe versiuni ale sinelui.

În ceea ce privește distribuţia, filmul a adunat una dintre cele mai impresionante echipe ce va lucra împreună să dea viaţă viziunii regizorului Scott Derrickson. Tilda Swinton este Cel Străvechi, care vede în Stephen Strange „posibilități” de salvare a omenirii, chiar cu mâinile sale afectate de un traumatism multiplu. Tot ceea ce pentru ochiul obișnuit este imperceptibil pare că va fi explorat de personajul lui Cumberbatch, sub îndrumarea Celui Străvechi.

Sinopsisul oficial

Când strălucitul dar egocentricul neurochirurg Stephen Strange îşi pierde abilitatea de a opera în urma unui accident, un viitor sumbru pare să-i fie destinat. Dar o întâlnire providenţială cu Cel Străvechi (Tilda Swinton), un înţelept vrăjitor retras în sihăstrie pe culmile din Himalaya, i-ar putea deschide lui Strange calea către secretele magiei. Numai că Cel străvechi, deranjat de egoismul lui Strange, se va lăsa cu greu convins să-l transforme în învăţăcelul său. Va reuşi doctorul să devină Vrăjitorul Suprem, gata să apere Pământul de forţele magice din Univers?

Exploreaza subiecte similare:

Tilda Swinton, Benedict Cumberbatch, Scott Derrickson

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
spartacus pe 13 aprilie 2016 15:38
Trailerul mi-a reamintit de ”Inception” si ”Interstelar”. Ce mai, promite!...
ionutcatalin11 pe 14 aprilie 2016 20:43
Da,se aseamănă cu „Inception”
mmihaii pe 13 aprilie 2016 16:23
Am si eu o nelamurire, actiunea filmului este inainte de Captain America: The Winter Soldier pentru ca in minutul 72 este mentionat numele lui Strange si citez "Bruce Banner, Stephen Strange, orcine e o amenintare pentru HYDRA". Deci cum sta treaba actiunea este plasata si mai in urma...???
Phantom_sub pe 13 aprilie 2016 18:52
Mie îmi place cum îl proiectează astral. :P Menţionez, nu sunt fan MARVEL. Îmi plac doar Ant Man, Iron Man 1-2, Trilogia Spider Man, Cele două filme fantastic 4, Deadpool serialul Daredevil si Agent Carter. În rest, deloc. Dar ăsta pare prea fain. Sper să le dea şi celor de la DC curaj să-l ecranizeze pe Dr Fate. :P
wolfyna pe 13 aprilie 2016 20:28
pare interesant deci acotrul imi place sunt fan sherlock sa speram ca va fi fain nu va fi o mare dezamagire ca cei 4 fantastici cel aparut in 2015
edward27 pe 13 aprilie 2016 20:40
Shut up and take my money !

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells