Iată primul poster al biopicului Bohemian Rhapsody

de Cristina Grigore în 14 Mai 2018
În filmul a cărui lansare va avea loc pe 2 noiembrie, solistul trupei Queen este interpretat de Rami Malek

A fost lansat primul poster al filmului biografic ce-l va avea în centru pe fostul solist al trupei Queen, Freddie Mercury. Acesta anunţă premiera din Statele Unite - 2 noiembrie - dată la care pelicula va debuta şi în cinematografele noastre.

Cu Bryan Singer la cârmă într-o primă fază, Bohemian Rhapsody a ajuns să fie terminat de Dexter Fletcher (Eddie the Eagle). După un conflict aprins cu starul peliculei, Rami Malek, Singer a abandonat fără apel filmările, fapt ce a dus la concedierea sa (după numai o zi - pe 7 decembrie 2017 - el avea să fie dat în judecată pentru abuz sexual).

De scenariul lui Bohemian Rhapsody, în care sunt prezentaţi anii de evoluţie a trupei de dinaintea legendarului concert Live Aid din 1985, s-a ocupat Anthony McCarten, nominalizat la Oscar pentru The Theory of Everything şi Darkest Hour.

Bohemian Rhapsody, melodia trupei Queen ce dă titlul filmului, a fost considerată una dintre cele mai bune din istoria muzicii. Solistul trupei, Freddie Mercury (pe numele său adevărat Farrokh Bulsara), a captivat publicul cu prestaţiile live, vocea remarcabilă, dar şi stilul de viaţă nonconformist.  

Exploreaza subiecte similare:

Bohemian Rhapsody, Dexter Fletcher, Bryan Singer, Rami Malek, Eddie the Eagle, Anthony McCarten, The Theory of Everything, Darkest Hour 

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
carmen_angelus_romila pe 28 iulie 2018 11:04
Treuie sa fii foarte onorat sa joci in rolul fostului solist al trupei Queen, marele Freddie Mercury, asa incat actorul Rami Malek sper sa nu dezamageasca.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells