Iată prima imagine cu Lady Gaga și Joaquin Phoenix ca Harley Quinn, respectiv Joker

de Gloria Sauciuc în 15 Feb 2023
Joker: Folie à deux va ajunge în săli pe 4 octombrie 2024.

Joker 2 lansează în mediul online prima imagine cu cei doi protagoniști ai filmului, Lady Gaga și Joaquin Phoenix - ca Harley Quinn, respectiv Joker. Lansarea imaginii coincide cu Ziua îndrăgostiților, dar bănuim că ceea ce îi leagă pe cei doi eroi este mai degrabă acea „Folie à deux” de care vorbește titlul. Este prima dată când o vedem pe Lady Gaga în noua postură, iar privirea pe care o aruncă această Harley Quinn Jokerului frizează nebunia.

Gaga joacă personajul principal, cel al lui Harley Quinn, în continuarea la Joker, filmul care a încasat 1 miliard de dolari și care i-a adus lui Joaquin Phoenix Oscarul pentru cel mai bun actor. Din nou, Phillips semnează regia filmului, a cărui scenariu l-a semnat împreună cu Scott Silver.

De-a lungul filmului anterior, Phillips a dat publicității imagini cu Phoenix, o tradiție pe care a continuat-o atunci când, pe 10 decembrie, a publicat, pe Instagram, prima poză cu actorul din rolul principal, odată cu începerea filmărilor la sequel.

Filmările se derulează la New York și la Los Angeles, pe măsură ce producția se îndreaptă spre data premierei - 4 octombrie 2024, dată avansată de Warner Bros.

Gaga a mai lucrat cu Phillips la A Star Is Born, a cărui producție acesta a semnat-o. Primul film Joker a fost un hit surpriză, filmul cu rating R/Nerecomandat copiilor sub 15 ani devenind unul dintre producțiile cu cele mai mari încasări ale tuturor timpurilor.

Personajul principal este Arthur Fleck, un personaj cu probleme psihice care își dorește să fie artist de stand-up și clovn, a cărui stare se deteriorează tot mai mult după ce suferă respingere după respingere. Până la urmă, își pune masca Joker-ului și devine un erou al celor dezmoșteniți. Continaurea, „Folie à deux”, face trimitere la patologia mintala, unde o boală mintală afectează mai multe persoane, de obicei rude.

Exploreaza subiecte similare:

Joker: Folie à Deux, Lady Gaga, Joaquin Phoenix

Alte știri din cinema

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Chris Hemsworth despre rolul din Furiosa: Saga Mad Max: ”Este un vis devenit realitate”

Chris Hemsworth îl interpretează pe Dementus, personajul principal negativ din ceea ce se anunță a fi un spectacol cinematografic de neratat

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells