Iată filmul ce va fi lansat abia peste 100 de ani. John Malkovich şi Robert Rodriguez sunt realizatorii

de Cristina Grigore în 23 Nov 2015
Data de lansare a peliculei a fost stabilită pentru 18 noiembrie 2115

Robert Rodriguez şi John Malkovich au încheiat recent lucrul la o producție cinematografică cu totul inedită. Filmul se numește 100 Years şi va fi lansat chiar după numărul de ani indicat în titlu. Potrivit TheIndependent.com, acesta va fi lansat pe 18 noiembrie 2115, cu tagline-ul „Filmul pe care nu îl vei vedea niciodată”.

Realizatorii nu au oferit prea multe detalii legate de film, cert este că, momentan, el pare a avea mai mult un scop promoțional pentru marca de cognac ce a finanțat proiectul, Louis XIII.

„Un cineast creează ceva ce va fi văzut de public, aşa că această idee, de a nu cunoaşte pentru ce public creez, m-a intrigat. În această lume a satisfacției imediate, ce-ar fi dacă am face şi artă de care publicul se va bucura abia la un moment dat în viitor?”, a arătat Rodriguez.

„Trebuie să ne gândim că nu putem impresiona doar cu ceva material. Trebuie să ne adresăm cumva şi structurii interioare a publicului, astfel încât atunci când se va putea bucura în sfârșit de această creație, să poată experimenta ceva cu totul nou”, a mai spus cineastul, care a adăugat şi că responsabil de scenariul lui 100 Years este John Malkovich.

„Mi s-a părut o idee fantastică. Mi-aş fi dorit să se întâmple asta [lansarea în viitor] şi cu unele din filmele în care am mai jucat”, a glumit Malkovich.

„Pe măsură ce pregăteam filmul, am revizuit o parte din previziunile despre viitor făcute în 1918, sau 1915, sau 1919”, a adăugat starul, căruia multe dintre previziuni i s-au părut „ciudat” de exacte.

„Sigur că multe din lucrurile pe care trebuia să le introducem în film erau de neconceput. Şi cred că aşa am descrie mulţi dintre noi viitorul – dacă va fi luminos sau întunecat, nu ştiu. În zile ca cea în care s-a petrecut nenorocirea din Paris, te poţi gândi că se apropie iar norii negri. Însă chiar şi în această situaţie, nu îmi pierd speranţa”, a mai arătat Malkovich.

Iată şi trailerele peliculei:

Exploreaza subiecte similare:

Robert Rodriguez, John Malkovich, 100 Years

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells