Iată cum se explică faptul că Neo este încă în viață în The Matrix Resurrections

de Marina Florea în 4 Dec 2021
Cel de-al patrulea film dn seria Matrix va avea premiera românească pe 24 decembrie

The Matrix Resurrections este cel de-al patrulea film în seria Matrix și va avea premiera românească pe 24 decembrie 2021, la optsprezece ani după premiera The Matrix Revolutions în sălile de cinema. Așa cum indică și titlul, The Matrix Resurrections este renașterea unei serii de filme, lucru care este adevărat în mod special pentru personajul titular, Neo (Keanu Reeves), scrie looper.com

The Matrix Resurrections se petrece la douăzeci de ani după evenimentele din Revolutions. Neo nu mai este Neo. S-a întors la identitatea lui Thomas Anderson, cel care era la începutul seriei de filme, un bărbat care nu își dă seama că trăiește într-o simulare, nu în realitate. Anderson nu își amintește nimic din trecutul său de lider într-o luptă contra mașinăriilor care controlau Matricea și rasa umană, nici de lupta sa contra Agentului Smith (Hugo Weaving), cel însetat de putere. Desigur, Morpheus (Yahya Abdul-Mateen II) îi oferă o pastilă roșie și îl readuce la realitate, din ce vedem în trailerele lansate până acum.

Așadar, The Matrix Resurrections îl readuce pe Neo în acțiune. Însă oricine a văzut The Matrix Revolutions își va aminti, de asemenea, că Neo a murit la finalul filmului în care s-a sacrificat în lupta cu Agentul Smith. Ceea ce, desigur, duce la o întrebare: cum de acum este în viață?

Filmul va explica de ce asta este posibil, însă - dacă ne luăm după fani - citați de looper.com, explicația ar putea să existe chiar într-unul din jocurile video din seria Matrix: anume că mașinăriile l-au readus pe Neo la viață.

The Matrix Online este un joc RPG multiplayer care a avut premiera în 2005. Povestea jocului începe imediat după evenimentele din The Matrix Revolutions, iar personajul din joc poate descoperi soarta lui Neo și Trinity (Carrie-Ann Moss). Deși Neo este decedat, jocul explică prezența imaginii „reziduale” a acestuia - un avatar în Matrice - care încă există. Mai mult, atunci când Morpheus încearcă să recupereze corpul lui Neo de la mașinării, acestea refuză. Jocul nu explică în mod clar soarta lui Neo, dar totuși sugerează că mașinăriile, cumva, l-au readus pe Neo la viață.

Scenariul se potrivește cu trailerul de la The Matrix Resurrections. În primele câteva secunde, Neo îi spune terapeutului său (Neil Patrick Harris) cum că are vise stranii despre care crede că de fapt nu sunt vise. Apoi, trailerul arată scurte secvențe din aceste vise. O scenă este cu corpul lui Neo, pe care mașinăriile îl folosesc pe post de sursă de energie. Urmată de un close-up cu fața lui Neo în care ochii sunt arși, așa cum erau după lupta cu Bane (Ian Bliss) în The Matrix Revolutions.

Asta ar putea sugera mai multe: că Neo are corpul în posesia mașinăriilor; că ar fi încă viu, de vreme ce este sursă de energie; și că toate acestea au loc după evenimentele din The Matrix Revolutions, de vreme ce și-a pierdut ochii. Așadar, se poate ca mașinăriile să-l fi readus la viață.

De ce ar face asta? În Matrix Revolutions, Neo și cu mașinăriile au făcut un armistițiu contra Agentului Smith, pe care ambii voiau să îl elimine. Teoria sugerează că mașinăriile l-au readus la viață pentru a combate o amenințare comună. În câteva săptămâni vom afla...

Voi ce credeți despre această teorie?

Exploreaza subiecte similare:

Keanu Reeves, The Matrix Resurrections

Alte știri din cinema

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Chris Hemsworth despre rolul din Furiosa: Saga Mad Max: ”Este un vis devenit realitate”

Chris Hemsworth îl interpretează pe Dementus, personajul principal negativ din ceea ce se anunță a fi un spectacol cinematografic de neratat

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells