Hunt versus Bond: care e mai tare?

de Ştefan Dobroiu în 3 Aug 2015
O confruntare (cinematografică) între superspionii marelui ecran

Vineri s-a lansat pe marile ecrane din ţară Misiune: Imposibilă. Naţiunea secretă, care ar putea deveni unul din hiturile locale din 2015. Va trebui să aşteptăm noiembrie pentru a vedea Spectre, cel de-al 24-lea film cu James Bond şi al patrulea în care Daniel Craig îl interpretează pe agentul 007. Iată mai jos o comparaţie a celor doi superspioni şi o explorare a posibilului lor viitor cinematografic.

Ce poate surprinde la Naţiunea secretă este faptul că cel puţin câteva dintre aventurile lui Ethan Hunt, interpretat de mereu energicul Tom Cruise, au fost deja bifate de James Bond. Ne gândim în primul rând la pasiunea pentru operă a celor două francize. În Quantum of Solace, James Bond intră în Opera din Bregenz, Austria, unde interceptează o conversaţie între membrii organizaţiei Quantum. Dacă James Bond ascultă Tosca la Bregenz, Ethan Hunt ascultă Turandot la Viena, unde drama prinţesei chineze devine fundalul unei extraordinare confruntări între agent şi asasinii Sindicatului. Un alt moment intens din Naţiunea secretă a fost deja încercat de Bond în Casino Royale: resuscitarea cu padele încărcate electric.

Dacă i-am descrie în câteva cuvinte, amândoi agenţii par a fi făcuţi din acelaşi aluat. Dau dovadă de ingeniozitate în urmărirea şi lichidarea inamicilor şi se folosesc de arme improvizate pentru a-şi duce misiunea la bun sfârşit când sunt depăşiţi numeric. Sunt neîntrecuţi în diverse stiluri de luptă corp la corp şi dau dovadă de o extraordinară agilitate atunci când trebuie să-şi urmărească antagoniştii pe un teren periculos. Se folosesc de o mulţime de gadgeturi (cheia virtuală care deschide orice uşă este noua noastră favorită) şi nu ezită niciodată să se oprească atunci când dau peste o reprezentantă a sexului frumos aflată, evident, într-un mare pericol. Mai mult, amândoi sunt dispuşi să călătorească în întreaga lume, pentru a-şi uimi spectatorii cu aventuri având ca fundal peisaje pitoreşti sau minuni arhitecturale de pe glob.

Aici este unul din punctele în care cei doi agenţi se îndepărtează: Bond este celebru pentru cuceririle sale, producătorii accesorizând filmele francizei cu marile frumuseţi ale ecranului. De-a lungul istoriei sale, franciza Bond a fost ironizată pentru modul cum prezintă sexul frumos (cel mai bun exemplu ar fi Christmas Jones, fiziciană specializată în energie nucleară interpretată de Denise Richards în The World is not Enough). Seria Misiune imposibilă are puncte în plus la acest capitol, pentru că personajele feminine ale francizei sunt mult mai puţin decorative: eficienţa actriţei suedeze Rebecca Ferguson este impresionantă în Naţiunea secretă şi ne-a convins să-i dedicăm un material în care să-i prezentăm proiectele de viitor.

Ethan Hunt şi James Bond au aptitudini asemănătoare, dar nu şi personalităţi asemănătoare. Privirea de oţel a lui Daniel Craig este pe măsura eficienţei agentului britanic, dar şi a degajării sale atunci când trebuie să ia o viaţă. Agentul american este mult mai puţin dispus să facă victime, preferând doar să-şi scoată inamicii din joc şi nu să le ia şi viaţa. Bond este un lup solitar, în timp ce Hunt e un om de echipă. Această diferenţă între Hunt şi Bond pare să se diminueze o dată cu Skyfall, în care părţi din misteriosul trecut al agentului sunt scoase la iveală. Un element important din Spectre este faptul cu noua misiune a lui Bond devine cât se poate de personală: răzbunarea unui popular personaj al francizei.

Cu cine ţii: Ethan Hunt sau James Bond?

Exploreaza subiecte similare:

Tom Cruise, Daniel Craig, Mission: Impossible - Rogue Nation, Casino Royale, Skyfall, Quantum of Solace, SPECTRE, Denise Richards, Rebecca Ferguson, The World is not Enough

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Shadow_Master pe 3 august 2015 13:20
Bond.James Bond.
fendal pe 3 august 2015 13:53
James Bond, place mai mult :D
princeofpersia79 pe 3 august 2015 16:38
HUNT bineanteles. BOND tare plictisitor e!
wrm pe 3 august 2015 21:16
Hunt of course
mmihaii pe 4 august 2015 11:12
J. B.... JASON BOURNE :)
bogyvaly pe 4 august 2015 12:23
Daca tin cont doar de Bond-ul lui Daniel Craig, atunci in mod sigur Bond. Dar daca compari cele doua persoanaje in timp, Hunt pare mai profund...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells