Hulk Hogan, villan-ul din The Expendables 4?

de Cristina Grigore în 27 Mai 2015
Sylvester Stallone are în plan încă o continuare a seriei

După lansarea lui The Expendables 3, care a avut cel mai mic scor la box office din serie (206 milioane de dolari), anunţul unei continuări din partea studiourilor Lionsgate părea improbabil.

Însă potrivit unei declaraţii recente făcute de Hulk Hogan şi preluată de Uproxx.com, The Expendables 4 se află totuşi în planul de lucru a lui Sylvester Stallone, care i-ar fi propus actorului să se alăture distribuţiei în rol de antagonist.

„Încercăm să găsim o modalitate de a mă transforma în cel mai periculos om de pe planetă”, a arătat Hogan. „Stallone mi-a oferit primul meu rol proeminent  şi mi-a fost un prieten bun. Am avut o discuţie grozavă legată de modul în care vom putea face posibil acest nou rol, de villain. Pot încă să alerg, să sar? Ei, probabil că nu la fel de repede sau de sus, însă cred că Hollywood-ul ar putea să îmi găsească un cascador bun, să-mi fie de ajutor”, a mai explicat actorul.

„Rolul proeminent” la care face referire Hogan este cel din Rocky 3, ce i-a asigurat ulterior o carieră decentă în cinema. Stallone şi Hogan caută de ceva vreme o altă producţie în care să joace împreună, iar The Expendables 4 ar putea fi aceea, atâta vreme cât reuşeşte să ajungă în faza de producţie.

Exploreaza subiecte similare:

Hulk Hogan, The Expendables 4, Sylvester Stallone, actor

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells