Hugh Jackman va porni într-un turneu mondial cu piesele din The Greatest Showman şi Les Misérables

de Cristina Grigore în 30 Nov 2018
Spectacolul, ce va debuta anul viitor, în Germania, va include şi alte interpretări de pe Broadway ale actorului

Hugh Jackman a anunţat vineri ca urmează să pornească anul viitor în primul său turneu mondial, intitulat The Man. The Music. The Show. Artistul australian va interpreta, printre altele, piese din The Greatest Showman, Les Misérables şi din spectacolele sale de pe Broadway, scrie publicaţia The Guardian.

Turneul va debuta în Europa, cu un prim spectacol în Hamburg, Germania, pe 13 mai 2019. Vor urma Olanda, Elveţia, Franţa şi Marea Britanie, iar pe 18 iunie Jackman, orchestra şi întreg ansamblul de cântăreţi şi dansatori se vor muta pe continentul american, o ultimă reprezentaţie urmând să se desfăşoare pe 20 iulie, la Hollywood.

Înainte de a-l juca pe Wolverine, prima parte a carierei lui Jackman s-a desfăşurat pe scenă, musicalurile aflându-se printre preferatele sale. A susţinut un turneu similar în 2015, prin Australia, cu piese din diverse show-uri de pe Broadway şi nu numai.

Pentru mine este un vis devenit realitate”, a declarat starul în cadrul emisiunii The Today Show, a postului NBC.

Exploreaza subiecte similare:

Hugh Jackman, The Greatest Showman, Les miserables

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells