Regizorul francez Michel Hazanavicius, premiat cu Oscar pentru filmul The Artist, este unul dintre invitații speciali ai Les Films de Cannes à Bucarest (24 – 30 octombrie, Cinema Patria, Studio și Elvira Popescu). Cineastul şi-a prezentat la București cel mai recent film, drama de război The Search, în deschiderea festivalului, lansată în competiție la Cannes 2014, și le-a vorbi cinefililor, cineaștilor și studenților la cinema despre regie, lucrul cu actorii, experiența la Hollywood, vineri şi sâmbătă, 24 şi 25 octombrie.
The Search este un remake după filmul omonim al lui Fred Zinnemann şi urmărește destinele a patru personaje marcate de conflictul din 1999. Filmul relatează, la scară umană, o poveste puternică despre conflict spusă prin intermediul a patru vieți, care vor fi aduse împreună de o întorsătură șocantă a sorțiii. După ce părinții lui sunt uciși în satul lor, un băieţel - Hadji - fuge, alăturându-se potopului de refugiați. El o întâlnește pe Carole, o şefă de delegație a Uniunii Europene și, încetul cu încetul, cu ajutorul ei, el va reveni la viață. În același timp, sora lui mai mare, Raďssa, îl caută neobosit prin exodul civil. Apoi există şi un Kolia în vârstă de 20 de ani... Un recent recrut al armatei ruse, va fi copleșit treptat de viața de zi cu zi din război.
Cinemagia l-a întâlnit pe Michel Hazanavicius la Festivalul de Film de la Cannes, în luna mai a acestui an, unde i-a adresat mai multe întrebări.
Filmul arată ca un jurnal de ştiri - convoaie militare, tratamente dure asupra civililor. Povestea are ca punct de plecare descrierea situaţiei politice.
Hazanavicius: Dorinţa mea nu a fost aceasta. Şi nu am vrut să devin instrumentul de propagandă al cecenilor. Punând în film povestea soldaţilor ruşi, am vrut să evit demonizarea acestora: aceştia nu sunt monştri, ci oameni obligaţi de sistemul lor să facă lucruri rele în război. Iar opinia publică rusă este conştientă de această problemă, şi de aceea ei evită să meargă în armată. Însă asta face armata: ia oameni şi îi face soldaţi. Acesta este rolul armatei, însă armata rusă face asta cu cea mai mare violenţă. Mai ales în Cecenia. Scena atacului cu bombă asupra punctului de control, toate acestea sunt adevărate. Am făcut o cercetare asupra refugiaţilor ceceni, dar şi asupra soldaţilor ruşi, avem mărturiilor lor. Avem o carte, tradusă şi în engleză, mărturia unui militar rus în Cecenia, Arkady Babchenko, care m-a inspirat în mare măsură. De asemenea avem mărturiile observatorilor internaţionali.
Unul din elementele cheie ale filmului este faptul că personajul Carole (Bérénice Bejo) crede că Cecenia a fost pe nedrept uitată de către Europa...
Hazanavicius: Este important pentru ei să ştie că cei ca noi nu i-au uitat. Ceea ce vreau să spun este că modul nostru de viaţă în Occident, anume că ducem o viaţă bună, avem televiziune, radio, ştiri, confort, iar lor le lipsesc anumite lucruri şi mor atâţia în fiecare zi, este ceva ciudat. Ne întrebăm ce putem face. Filmul spune că nu ne putem abţine de la acţiune.
Dar consideraţi că independenţa este într-adevăr o opţiune viabilă pentru statele care nu au o economie funcţională, precum Cecenia, sau le este mai bine într-o formulă de protectorat, precum la ora actuală Crimeea?
Hazanavicius: Nu asta am vrut să spun, eu nu sunt politolog sau lider politic. În mod evident, nimeni nu le-a lăsat posibilitatea să încerce. Nu sunt sigur dacă independenţa este cea mai bună opţiunea pentru Cecenia. Nu ştiu asta, dar ca om,nu ca regizor, pot spune că nu mă simt bine atunci când nu au nevoie de democraţie. Acum, în ţările arabe, unde au loc revoluţii, oamenii spun că nu pot avea democraţie. Cred că e foarte dureros să crezi aşa ceva.
Poate că ei nu ar putea supravieţui ca şi stat, din cauza slăbiciunii economiei. Vorbim de Cecenia.
Hazanavicius: Da, însă nu ştiu dacă alte variante sunt mai bune. Totuşi, filmul nu e despre asta. Nu am dorit să fac un documentar politic, ci un film despre fiinţe umane - ruşii sunt priviţi ca oameni, cecenii sunt priviţi ca oameni, despre asta am vrut să vorbesc.
The Search este o schimbare radicală în arsenalul regizoral dacă ne gândim că anteriorul dvs film este The Artist...
Hazanavicius: Poate că oamenii sunt puţin surprinşi şi bulversaţi datorită schimbării tonului filmelor mele, nu ştiu. Dar niciodată nu am făcut două filme la fel, la rând. Va fi lansat filmul The Search şi în Rusia? Sper. Nu am găsit încă un distribuitor, dar aşa sper. Ştiu că sunt şanse să fie contracarat, dar sper să îl distribui şi în Rusia.
Cred că filmul The Search nu ar fi funcţionat dacă nu aţi fi găsit pe acest băiat, Abdul Khalim Mamutsiev, în rolul Hadji, un actor uimitor. Cât de greu a fost să găsiţi pe acest copil-actor?
Hazanavicius: Concret, noi am filmat în Georgia (Gruzia) şi există ceceni în Georgia. Directorul de casting a selectat printre copiii de şcoală, şi el era strălucit.
Aţi avut o abordare particulară în ceea ce priveşte actorul copil?
Hazanavicius: Nu, deoarece nu am o anumită metodă în ceea ce priveşte lucrul cu actorii. Îi las să decidă singuri, nu vreau să le spun: faceţi asta, nu faceţi asta. Copiii, de fapt nu sunt actori. As vorbi mai degrabă despre lucrul ca regizor cu un actor care vorbeşte o altă limbă. Dar am avut o relaţie puternică, suntem acum prieteni, la început era puţin timid. La început, el era foarte pasionat de jocuri video iar eu a trebuit să i le interzic: „Dacă vrei să te joci, te rog înainte sau după filmări, dar nu în timpul filmărilor”. A trebuit să mă adaptez, să îl ajut să se concentreze în timpul filmărilor. Uneori se poate concentra şi este foarte bun, însă alteori era dezinteresat, voia să meargă acasă - are numai 9 ani...
Este foarte convingător când plânge: atunci când am făcut castingul, unul din lucrurile pe care le-am cerut copiilor a fost să plângă, şi unii - de fapt toţi-se prefăceau că plâng. Eu le-am zis: „Văd că plângeţi. Dar acum nu mai plângeţi ca să văd eu - plângeţi şi atât”. Majoritatea au fost bulversaţi. El a continuat să plângă, şi atunci am ştiut că el este băiatul potrivit. La început, nu a vrut să mai plângă încă o dată - erau prea mulţi necunoscuţi de faţă. Dar atunci când i-am dat cinci lari (moneda georgiană, echivalentul a doi euro - n.red.), bani de buzunar, s-a lăsat convins. Semn că are stofă de mare actor...(râde)
E mai greu să regizezi cu un copil actor decât cu un câine actor...(râde). Uneori, dar nu numai cu copiii, dar şi cu unii actori. Mai ales atunci când lucrezi cu actori neprofesionişti. Pentru că ai nevoie să facă una sau alta. Nu am nevoie ca actorul să simtă, nu mă interesează sentimentele actorilor, vreau ca spectatorii să simtă, ceea ce este cu totul diferit. Atunci când vedem filme de animaţie, care nu au actori, este acelaşi lucru: nu putem face ca un câine desenat să „simtă” scenariul.
Nu v-aţi făcut griji cu privire la lungimea filmului, în condiţiile în care acesta are 2 ore şi 40 de minute?
Hazanavicius: Toate filmele mele durau 1 oră şi 40 de minute. Am încercat tot ceea ce am putut să fac filmul mai scurt. Primul draft a durat circa trei ore. Poate că puteam tăia mai mult la montaj, însă aceasta nu ar fi schimbat filmul. Cred că percepţia publicului asupra filmului s-a schimbat, iar filmele devin tot mai lungi, din două motive. Primul ar fi acela că suntem obişnuiţi să urmărim nu unul, ci trei episoade odată. Celălalt ar fi că prin comparaţie cu un film de 90 de minute, avem o profunzime foarte mare a personajelor, fiecare vine cu foarte multe aspecte. Dacă ar fi vorba de o comedie, 90 de minute ar fi ok. Atunci când ai mai multă complexitate, ai nevoie de timp ca să explorezi aşa cum trebuie povestea.
