Hart şi Ferrell sunt mari şi tari

25 Mar 2015
Comedia Get Hard îi aduce pe cei doi actori pentru prima oara împreună

Din 27 martie vine în premieră pe marile ecrane din România Mare şi Tare, o comedie cu Will Ferrell şi Kevin Hart în rolurile principale, distribuţia filmului fiind completată de rapper-ul Tip T.I. Harris, Alison Brie şi Craig T. Nelson.

Atunci când managerul de fonduri speculative, milionarul James (Will Ferrell) este arestat pentru fraudă şi trimis să-şi ispăşească pedeapsa la periculoasa închisoare San Quentin, judecătorul îi dă 30 de zile pentru a-şi pune afacerile în ordine. Disperat, el se adresează lui Darnell (Kevin Hart) pentru ca acesta să-l pregătească pentru viaţa dincolo de gratii. Dar, în ciuda presupunerilor lui James, Darnell este un proprietar al unei mici afaceri, care munceşte din greu şi care nu a primit nici măcar o amendă de circulaţie, darămite să fi stat la închisoare.

Împreună, cei doi fac ceea ce ei cred că e necesar pentru ca James să devină mare şi tare şi, în acest proces, descoperă cât de tare se înşelaseră în legătură cu multe lucruri, inclusiv în ceea ce priveşte părerea lor unul despre celălalt.

Filmul este regizat de Etan Cohen, acesta fiind debutul său regizoral după o carieră de succes ca scenarist, el fiind autorul unor scenarii precum cel pentru Furtuna tropicală. Scenariul este scris de Jay Martel & Ian Roberts şi de Etan Cohen, după o poveste de Adam McKay, Jay Martel & Ian Roberts. Chris Henchy, Will Ferrell şi Adam McKey sunt producători, iar Ravi Mehta, Kevin Messick şi Jessica Elbaum sunt producători executivi.

Echipa de creaţie îi include pe directorul de imagine Tim Suhrstedt (Fiecare se crede normal), production designerul Maher Ahmad (Marea mahmureală 3), editorul Mike Sale (Noi suntem familia Miller), creatoarea de costume Shay Cunliffe (Moştenirea lui Bourne). Muzica este compusă de Christophe Beck (Frozen).

O prezentare Warner Bros. Pictures a producţiei Gary Sanchez, filmul Mare şi tare va fi distribuit la nivel mondial de Warner Bros. Pictures, o companie a Warner Bros. Entertainment, urmând să aibă premiera în România pe 27 martie.

Exploreaza subiecte similare:

Get Hard, Will Ferrell, Kevin Hart

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
XShadowX pe 25 martie 2015 14:39
Cu siguranta voi merge sa vad acest film la cinema , Kevin Hart este demential de amuzant :))

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells