Harrison Ford, care a intrat in pielea presedintelui american in lungmetrajul "Air Force One", se afla pe primul loc in topul celor mai buni presedinti americani din filme, conform unui sondaj realizat de Moviefone.com. Ford a obtinut 24% din voturi si este urmat de Morgan Freeman, presedintele american care a trebuit sa salveze omenirea de impactul unei comete, in "Impact nimicitor" (1998).
"Nu stiu daca Obama poate spune ca Morgan Freeman i-a inlesnit drumul catre Casa Alba, dar cu siguranta personajul interpretat de acesta l-a ajutat", a spus editorul-sef al Moviefone, Scott Robson.
Topul este completat de Michael Douglas, pentru rolul din "Dragostea unui presedinte american" (1995), unde a interpretat rolul unui sef de stat vaduv care se indragosteste si Bill Pullman, presedintele din "Ziua Independentei" (1996).
Alti presedinti de top au mai fost: Kevin Kline - "Dave - presedinte pentru o zi" (1993), Dennis Quaid - "Vise americane" (2006), Bruce Greenwood - "Comoara Nationala: Cartea Secretelor" (2007), James Cromwell - "Pericol absolut" (2002), Jack Nicholson - "Atacul martienilor" (1996) si Jeff Bridges - "Persona non grata" (2000).