Han Solo şi Boba Fett, protagoniştii unui nou film Star Wars?

de Cristina Grigore în 3 Iun 2015
Lansarea ar fi programată pentru 2018

Un film „antologie” Star Wars este în pregătire la Hollywood, susţin mai multe surse din domeniu, preluate de site-ul Schmoes Know. Programat pentru lansare în 2018 –  filmul va veni după spin-off-ul Star Wars: Rogue One, ce va debuta în 2016 – filmul în cauză va exploata conflictul dintre Han Solo şi Boba Fett.

De proiect se ocupă Jon Favreau, regizorul lui Iron Man, şi Matthew Vaughn, regizorul lui X-Men: First Class. La cârma producţiei s-a aflat până de curând Josh Trank (Fantastic Four). Se vorbea însă, până la apariţia acestei informaţii, de câte un film individual Han Solo şi Boba Fett. Dacă acest proiect se materializează, este posibil ca acţiunea lui să fie plasată între evenimentele din Star Wars: Episode III – Revenge of the Sith şi Star Wars: Episode IV – A New Hope. Este posibil ca în film – ce se conturează mai mult ca o aventură western sau de răscumpărare – să apară şi personajele Chewbacca, Lando şi Bossk.

Se vorbeşte deja şi despre o poveste de origine a lui Yoda, cu lansarea în 2020. Însă proiectul este într-un stadiu mult prematur al dezvoltării, astfel încât prea puţine detalii sunt disponibile.

Exploreaza subiecte similare:

Jon Favreau, Matthew Vaughn, Josh Trank, Star Wars Anthology: Rogue One, Star Wars: Episode III - Revenge of the Sith, Star Wars: Episode IV - A New Hope

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells