Halle Berry, apariţie de senzaţie în John Wick 3. Prima fotografie oficială cu actriţa

de Cristina Grigore în 5 Iun 2018
În ciuda înfăţişării intimidante şi a „accesoriilor” cu colţi, personajul acesteia se pare că nu va fi unul negativ

La numai trei săptămâni de la ştirea ce anunţa includerea lui Halle Berry în distribuția lui John Wick 3, a fost publicată prima imagine oficială din film în care apare aceasta. Fotografia a fost preluată de publicaţiile de profil de pe contul de Instagram al actriţei premiate cu Oscar, unde era menţionat şi numele personajului său, Sofia.

Realizatorii seriei s-au ferit să ofere detalii despre rolul lui Berry, însă au susţinut că acesta nu va fi unul negativ. Anunţat ca villain, Hiroyuki Sanada (The Wolverine, Extant, Westworld), ar putea fi chiar principalul antagonist al peliculei (după unele informaţii neoficiale). Judecând însă după înfăţişarea intimidantă a Sofiei şi după cei doi patrupezi ce o flanchează, fanii seriei se întreabă dacă acesta nu va fi, totuşi, o ameninţare pentru asasinul plin de resurse care şi-a pus pe urme o întreagă armată de alţi asasini, dornici să încaseze consistenta recompensă de 14 milioane de dolari.

Filmul ce va încheia aclamata franciză – ce a primit titlul John Wick 3: Parabellum – se va lansa în Statele Unite pe 17 mai 2019. La cârmă va sta tot Chad Stahelski. Mai fac parte din distribuţie, alături de Keanu Reeves, Ian McShane, Lance Reddick, Laurence Fishburne, Anjelica Huston şi Mark Dacascos.

Exploreaza subiecte similare:

Halle Berry, Hiroyuki Sanada, Chad Stahelski, Keanu Reeves, Ian McShane, Lance Reddick, Laurence Fishburne, Anjelica Huston, Mark Dacascos

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells