Într-un material (aici) despre animaţiile anului 2010 a trebuit să aruncăm o privire şi asupra lui Rapunzel, o nouă animaţie Disney (din păcate la noi ajunge în ianuarie 2011), iar un propoziţie din prezentarea filmului ne-a atras atenţia: "Aşteptaţi-vă la aventură, inimă, umor şi păr, mult-mult păr!" Nu vorbim acum despre animaţii şi nici despre Rapunzel, dar despre păr o spunem câteva vorbe. Şi nu despre orice păr, ci despre cele mai neinspirate şi neatractive coame, cosiţe, frizuri şi tunsori pe care le poţi vedea la cinema. Atenţie, mai jos n-o să întâlneşti decât actori, pentru că, foarte explicabil, probabil hair-styliştii actriţelor sunt aleşi cu ceva mai multă grijă. Încă o precizare: nu am căutat filme proaste, ci orice film în care o tunsoare îţi sare în ochi (şi rămâne acolo), indiferent dacă alegerea ei face bine sau nu rolului, actorului sau filmului.
Despre părul lui Nicolas Cage din Adaptation. s-a spus la un moment dat un lucru foarte urât. Că arată de parcă actorul l-ar fi obţinut tăvălindu-şi creştetul într-un maldăr din ceea ce ar rămâne într-un salon de epilare dacă nu s-ar face curat niciodată. Descrierea nu este foarte departe de adevăr, dar interpretarea lui Cage (normal, cu nominalizare la Oscar) şi scenariul scris de Charlie Kaufman (dacă vezi pe generic un coscenarist, Donald Kaufman, ar fi bine să ştii că acesta este fictiv) au transformat Adaptation. într-unul din cele mai bune filme ale deceniului.
Ce frizură dementă ţi se pare că lipseşte şi care îţi place mai mult din cele prezentate aici?
Părerea ta
Spune-ţi părereaeste in filmul DEATH OR ALIVE negrul cu un corn de ronocer pe cap mi se pare ridicola frizura....
Robert Pattinson in Little Ashes ( look-ul pe care il are la inceputul filmului).