Guillermo Del Toro nu va mai regiza The Hobbit

de Răzvan Boboc în 31 Mai 2010
Guillermo Del Toro nu va mai regiza The Hobbit

Regizorul mexican Guillermo del Toro nu va mai regiza mult aşteptatele filme The Hobbit, prequel-uri ale seriei Lord of the Rings, anunţă Empire.
    
"În contextul în care data începerii filmărilor la The Hobbit a tot fost amânată, mă văd nevoit să iau una dintre cele mai grele decizii din viaţa mea. După doi ani în care am trăit, am respirat şi am muncit la crearea fascinantului Pământ de Mijloc al lui Tolkien, trebuie, cu un regret imens, să părăsesc acest proiect", a spus Del Toro.

Cineastul le-a mulţumit celor cu care a lucrat în Noua Zeelandă în ultimii ani şi a spus că abia aşteaptă să vadă produsul final.

Producătorul The Hobbit, Peter Jackson, a declarat că regretă plecarea lui Del Toro, dar înţelege că amânările repetate l-au determinat pe Del Toro să renunţe la numeroase proiecte în care ar fi trebuit să fie implicat.

Primul film The Hobbit va fi lansat în cinematografe în luna decembrie 2012, au anunţat cei de la Warner Bros în luna aprilie. Cea de-a doua parte a fost programată pentru decembrie 2013.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
robert pe 31 mai 2010 10:15
F**K THAT!
Petra pe 31 mai 2010 10:35
Asta inseamna ,ca poate " Hellboy 3 " va aparea mai repede decat era programat .
rrs85 pe 31 mai 2010 12:58
Nasol... :(
ankadiana pe 31 mai 2010 16:19
:(:(:((:(:aiurea....
Radu1711 pe 31 mai 2010 17:10
s-a lasat pe ultima suta?
mick taylor pe 31 mai 2010 17:38
pacat
vreau sa vad ce c@cat de regizor va veni in locul lui..
evident,daca nu e vorba de insusi petre jackson

Rostas pe 31 mai 2010 18:13
Yay!!! S-ar putea sa revina Peter Jackson :D . Totusi,nu-mi vine sa cred ca l-a amanat,what the fuck ... Foarte neasteptat.
Krakatau pe 31 mai 2010 18:57
Singurul film de-al lui Guillermo del Toro pe care l-am vizionat e El Laberinto del Fauno (printre preferatele mele), dar m-am indragostit de stilul lui. Asa ca e o veste foarte nasoala pentru mine, fan al seriei Lord of the Rings si al regizorului mentionat. Probabil singura solutie mai buna e chiar Peter Jackson.
Mare pacat.

Krakatau pe 31 mai 2010 18:58
De altfel si la fizic seamana foarte mult :D
Jackson pe 31 mai 2010 19:02
Daca sunt prosti cei de la WB tot amanand , este normal sa renunte.
Blondie pe 1 iunie 2010 10:00
Personal mi-i se pare o prostie filmu cu pitici de vor sa il faca, un fel de harry potter pentru disperatii LOTR. Ma rog, parere personala.
mausyo pe 1 iunie 2010 13:55
Poate intre timp ma pun sa citesc cartea daca il mai amana mult.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells