Grav accident suferit de protagonistul seriei Maze Runner

de Gloria Sauciuc în 19 Mar 2016
Death Cure, cel de-al treilea film din serie, va avea premiera în februarie 2017

Dylan O'Brien, actorul din Maze Runner, a fost lovit de o mașină, suferind traumatisme multiple, în timp ce se afla pe platourile de filmare ale sequel-ului The Death Cure, anunță publicația Variety. Actorul de 24 de ani a fost dus la un spital local din British Columbia pentru asistență medicală.

„Producția filmului va fi întreruptă în timpul în care actorul se recuperează”, a declarat un purtător de cuvânt al lanțului Fox. „Îi urăm lui Dylan o recuperare completă și cât mai rapidă”. James Dashner, autorul cărților care au inspirat seria, scria pe Tweeter vineri după-amiază - „Vreau să se știe că, e adevărat, Dylan a suferit un accident, dar va fi bine. Viața nu îi este pusă în pericol”, continuând  „Producția a fost amânată, dar nu anulată. Toată problema este ca Dylan să își revină. Dylan, suntem alături de tine!”.

O'Brien joacă în filmul pentru tineri, plasat într-o lume distopică, rolul principal, al tânărului Thomas. Primul film în serie, cu premiera în 2014, a avut încasări de 102 milioane de dolari, iar continuarea din 2015, The Scorch Trials, a încasat 82 de milioane de dolari la box office. Death Cure, cel de-al treilea, va avea premiera în februarie 2017.

Actorul s-a mai remarcat în producția MTV Teen Wolf și în The Internship. 

Exploreaza subiecte similare:

Dylan O'Brien, The Maze Runner, Maze Runner: The Scorch Trials

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells