Studiourile Warner Bros. sunt în căutarea unor actori tineri, cu carismă şi care şi-ar dori să fie starurile unei noi francize de acţiune, scrie Hollywood.com, iar printre cei incluşi pe listă se numără Joseph Gordon-Levitt, Ryan Gosling şi Alexander Skarsgård .
Odată cu retragerea din proiect a lui George Clooney, se pare că producătorii s-au reorientat şi au oferit rolurile unor actori mai tineri, în plină ascensiune. The Man From U.N.C.L.E. este adaptarea pentru marele ecran a lui Steven Soderbergh, după un serialul de succes cu acelaşi nume al anilor ’60.
Personajele principale sunt doi spioni, unul american, Napoleon Solo şi altul rus, Ullya Kullyakin, membri ai organizaţiei U.N.C.L.E. (United Network Command for Law Enforcement) aflaţi în război împotriva maleficei organizaţii THRUSH. Printre creaţiile ingenioase ale noilor tehnologii care îi ajută în lupta lor împotriva răului, cei doi îşi pun la bătaie farmecul şi inteligenţa, de care dispun din plin.
Dacă de farmec şi inteligenţă în interpretare nu duc lipsă nici cei trei actori selecţionaţi, s-ar putea ca producătorii să prefere totuşi alte nume, momentan necunoscute, dintre cele 17 selectate în plus.
Părerea ta
Spune-ţi părerea