Gerard Butler îi ia locul lui Eric Bana într-o echipă de hoţi de diamante

de Cristina Grigore în 1 Mar 2012
Gerard Butler îi ia locul lui Eric Bana într-o echipă de hoţi de diamante

Recent ieşit de la dezintoxicare, Gerard Butler este pregătit să se reîntoarcă pe platourile de filmare, iar unul dintre proiectele care s-au alinat recent în programul său este Brilliant, un thriller despre furtul unor diamante în care i-a fost oferit rolul principal, anunţă The Wrap.

Starul lui 300 l-a înlocuit astfel pe Eric Bana, care fusese numit în octombrie, anul trecut, protagonistul peliculei aflate în regia lui Robert Luketic (Legally Blonde, 21, The Ugly Truth). Scenariul lui Brilliant, ce aparţine lui Gillian Gorfil, are în centru un infractor mărunt (Butler) care face echipă cu o hoaţă şi alţi răufăcători pentru furtul unor diamante. Momentan, nu se ştie cine va prelua rolul central feminin, deşi anul trecut era în cărţi numele lui Cameron Diaz.

Thriller-ul în care va urma din nou indicaţiile regizorale ale lui Luketic (au lucrat împreună la The Ugly Truth) este unul din numeroasele proiecte ale lui Butler, care va avea parte de acţiune şi în Hunter Killer, filmul regizat de Antoine Fuqua ce urmează a fi lansat spre sfârşitul anului, dar şi în Thunder Run, drama de război a lui Simon West de anul viitor, în care joacă alături de Sam Worthington şi Matthew McConaughey.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Bayard pe 1 martie 2012 12:32
Asta o sa devina filmul preferat al lui Mutu :P :))
xerses pe 1 martie 2012 20:57
Poate isi va reveni dupa dependenta de droguri...
alex_il_fenomeno pe 6 martie 2012 19:40
excelenta miscare ! cred ca filmul va avea mare succes .

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells