Lipsa filmelor cu dezastre naturale din ultima perioadă a creat o aşteptare pe care filmul Geostorm, cu premiera pe marile noastre ecrane vineri, 20 octombrie, o satisface, printr-o combinaţie de efecte speciale spectaculoase, acţiune în spaţu, o intrigă la nivel înalt şi morala că globalizarea este bună.
Geostorm este un film binevenit în contextul Brexit şi în contextul xenofob propovăduit de actuala administraţie americană, arătând că numai prin efortul comun al tuturor statelor planeta poate fi salvată.
Gerard Butler revine pe marile ecrane în Geostorm, în rolul unui inginer care, alături de fratele său (Jim Sturgess), este angajat să rezolve problema tehnică de pe unul dintre sateliţii care stabilizează climatul... În timp ce Jake (Butler) este trimis în spaţiu să repare defecţiunea, Max (Sturgess) începe să investigheze ipoteza unei conspiraţii la nivel înalt, chiar din interiorul Casei Albe.
Premisa filmului este credibilă iar miza nu stă exclusiv în secvenţele spectaculoase, cât în capacitatea oamenilor de a face faţă situaţiei - mai ales la nivel politic. Când schimbările climatice pe Terra fac planeta de nelocuit, oamenii de ştiinţă din zeci de state conlucrează pentru a crea un sistem de sateliţi care să controleze condiţiile meteorologice. Dar iată că acest sistem ajunge ţinta unui atac terorist, iar Terra este din nou ameninţată cu extincţia. Vor reuşi să demonteze planul criminal în timp util, astfel încât planeta cu tot ce e pe ea să nu moară?
Universul uman al filmului e însă schematic şi clişeistic - cei doi fraţi protagonişti, care au probleme de încredere unul în celălalt, trebuie să conlucreze şi ei în final, contând plenar unul pe altul, deci o nouă lecţie servită cu linguriţa publicului. Câteva firişoare de umor şi emoţie sunt presărate peste toată compoziţia, făcând-o un pic mai mult decât un spectacol vizual.
Butler a îmbătrânit, şi nici nu mai e pus în situaţiile eroului tipic de acţiune (de exemplu, nu trage deloc cu arma, cum e posibil acest lucru într-un film american?) dar asta nu înseamnă că secvenţele cu el în spaţiu nu sunt palpitante.
Alexandra Maria Lara, în rol de şefă a staţiei spaţiale care asigură mentenanţa sateliţilor, are câteva scene în care mizează exclusiv pe mimică şi reuşeşte să creeze efectul scontat.
