Gene Hackman, mort în condiţii misterioase

de Ştefan Dobroiu în 27 Feb 2025
Actorul laureat cu Oscar a fost găsit alături de soţie şi câinele familiei, morţi şi ei

Laureat cu două premii Oscar şi cu o carieră ce s-a întins pe mai bine de şase decenii, actorul Gene Hackman avea 95 de ani când a fost descoperit fără viaţă, alături de soţia sa, Betsy Arakawa, şi câine, în casa familiei din oraşul american Santa Fe.

"Confirmăm că atât Gene Hackman, cât şi soţia sa au fost găsiţi morţi miercuri după-masa în reşedinţa lor din Sunset Trail", a declarat şeriful local, citat de BBC. Şeriful a precizat că nu se bănuieşte că decesul a survenit în urma unei crime, dar că situaţia este investigată de poliţie. Este o coincidenţă mult prea mare ca Hackman, Arakawa şi câinele lor să moară în acelaşi timp în condiţii naturale. Există posibilitatea unui suicid sau a unei intoxicaţii cu o substanţă letală.

Hackman a devenit celebru în 1967, cu filmul Bonnie and Clyde, unde îl interpretează pe fratele eroului titular jucat de Warren Beatty. Este şi momentul când actorului i se pune eticheta de "tough guy" (tip dur), etichetă de care nu va reuşi niciodată să scape în deceniile care au urmat, deşi posibilităţile sale interpretative îi permiteau asta.

Actorul a câştigat primul Oscar în 1972, pentru rolul principal din The French Connection/Filiera franceză, iar două decenii mai târziu a fost recompensat cu Oscarul pentru Cel mai bun actor secundar pentru western-ul Unforgiven/Necruţătorul. Dintre rolurile sale notabile mai amintim rolul lui Lex Luthor din filmele clasice cu Superman, dar şi celebrul The Conversation. A apărut ultima oară pe ecrane în 2004 în filmul Welcome to Mooseport.

Foto: Gene Hackman alături de Clint Eastwood, cu Oscarurile câştigate în 1993 pentru Unforgiven.

Exploreaza subiecte similare:

Unforgiven, Gene Hackman, Clint Eastwood, Bonnie and Clyde, The French Connection, The Conversation

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells