James Gunn este fără îndoială un erou pentru Marvel. Cineastul nu doar că a luat o echipă practic necunoscută şi deci cu potenţial străveziu de public, dar a şi transformat-o într-o adevărată forţă cinematografică. Publicul s-a bucurat, criticii au zis "vai, ce surpriză frumoasă", toată lumea a fost fericită. Ei bine, acum Gunn vrea să avem exact aceeaşi recţie, oferindu-ne exact aceleaşi ingrediente. Ne bucurăm, dar parcă nu la fel de mult ca prima oară. Iată de ce.
În primul rând, unde Vol. 1 era amuzant, sequelul este undeva între amuzant şi "silly". Da, ştim, avem în română cuvinte ca neghiob, prost, tont, idiot, nătâng, stupid, sărac cu duhul şi multe altele, dar niciunul nu circumscrie la fel de bine sensul ca termenul din engleză, deşi poate că şi "tembel" e o alegere bună. Volumul 2 este ca acel coleg de clasă din liceu care se îmbată la o petrecere şi face acel tip de tâmpenii astfel încât să nu ştii dacă să râzi cu el, să râzi de el sau să-i arzi una. În acelaşi timp, probabil că fără un astfel de netot petrecerea nici nu ar fi la fel de reuşită. Este exact senzaţia pe care o lasă noua aventură a gardienilor galaxiei, în care unicul personaj în stare să-şi ţină capul bine înfipt pe umeri este Gamora (Zoe Saldana).
A trecut ceva vreme de la momentul când Peter Quill (Chris Pratt), Gamora, Drax (Dave Bautista), Rocket (Bradley Cooper) şi micul Groot (acelaşi Vin Diesel) au salvat întreaga galaxie. Acum o echipă cunoscută sub binemeritatul nume Gardienii galaxiei, cei cinci fac cam aceleaşi lucruri: adică se ciondănesc încontinuu, oprindu-se din când când să mai fure nişte lucruri sau să accepte misiuni "imposibile". Când sunt angajaţi de rasa Suverană să păzească nişte nepreţuite baterii de un monstru interdimensional, Gardienii au parte de o provocare ce-i va arunca pe drumul adevăratei mize a filmului: descoperirea obârşiei lui Peter Quill.
Volumul doi este fără îndoială distractiv, iar pentru publicul ultraescapist din România acest aspect este probabil unicul care contează. Ce surprinde la sequel este totuşi că, dacă dezbraci filmul de efecte speciale şi de salturi în diverse zone ale galaxiei, abordarea scenaristică este aceea a unui sitcom cu cinci personaje care stau pe canapea şi se ceartă/împacă încontinuu. Nimic mai puţin sofisticat şi probabil cel mai mare reproş ce i se poate aduce filmului lui Gunn.
O altă senzaţie neplăcută este faptul că aventura Gardienilor pare a avea loc în curtea din spate a Universului cinematografic Marvel (MCU): chiar dacă eroii salvează din nou galaxia, senzaţia este că ei fac de fapt un grătar în curte, un barbecue party la care şi-au invitat vecinii cei mai săraci cu duhul. Faptul că un villain multiplu, Suveranii, se comportă ca nişte adolescenţi într-o sală de jocuri nu ajută, iar senzaţia ultimă a sequelului este că această aventură a gardienilor nu are practic nicio greutate în MCU. Şi, nu, secvenţa finală nu schimbă acest aspect, deşi va avea o greutate gigantică în viitorul francizei.
Evident, studiourile Marvel nu au uitat cum să pună în scenă un spectacol captivant. Monştri interdimensionali, rase bizare, oameni-planetă, prădători galactici, iată ingredientele acestei "şaorma cu de toate" ce se va dezlănţui exploziv, în format 3D, inclusiv pe cele două ecrane IMAX din ţară. Da, filmul arată superb, iar aspectul galactic al noii aventuri este un prilej pentru noi şi noi idei în ceea ce priveşte efectele speciale, prin urmare chiar ai la ce te uita şi recomandăm vizionarea filmului pe un ecran cât mai mare.
Din fericire giumbuşlucurile mai mult sau mai puţin amuzante ale eroilor sunt compensate în parte de emoţie. Anumite provocări îi vor determina pe gardieni să înveţe să fie şi să accepte că sunt o familie. Filmul discută despre legături de sânge, dar mai ales despre acele legături indisolubile care se creează în urma unei istorii comune. Se spune că sângele apă nu se face, dar asta nu înseamnă că sângele este cel care uneşte o familie.
