Gardienii Galaxiei nu vor primi vizita unui alt supererou Marvel

de Cristina Grigore în 5 Mar 2013
Pelicula va fi de sine stătătoare; protagoniştii săi nu îşi intersectează calea cu ceilalţi eroi ai universului Marvel

Preşedintele studiourilor Marvel, Kevin Feige, a vorbit într-un scurt interviu revistei britanice SFX  despre una dintre caracteristicile de bază ale noului film ce reuneşte o echipă de luptători pentru binele Galaxiei, o alianţă între personaje extraterestre ce se diferenţiază de Răzbunători prin aspect şi abilităţi, dar şi prin faptul că aventurile lor au loc într-o dimensiune diferită a universului Marvel.

„[Guardians of the Galaxy] va fi un film de sine stătător. Are loc în acelaşi univers, însă Răzbunătorii nu sunt implicaţi de această dată în ceea ce se întâmplă aici”, a explicat el, adăugând faptul că filmul se desfăşoară în procent de aproximativ 95 la sută în spaţiu.

Nu îşi vor face aşadar apariţia în Gardienii Galaxiei nici una dintre deja popularele figuri Marvel, însă puntea de legătură dintre acest film şi continuarea lui The Avengers pare că va fi Thaons. Eroul negativ va fi oponentul principal al echipei de supereroi formată de Gardieni, iar victoria lui – o ipoteză lansată recent de fanii benzilor desenate – va da de furcă Răzbunătorilor în partea a doua a aventurilor lor.

Atât Guardians of the Galaxy, cât şi The Avengers 2 fac parte din faza a doua a lansărilor Marvel, primul fiind programate să apară în cinematografe pe 1 august 2014, respectiv 1 mai 2015.

Exploreaza subiecte similare:

Guardians of the Galaxy, The Avengers, The Avengers 2

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cristi23 pe 5 martie 2013 09:23
cei de la marvel fac o treaba buna...proiectele lor sunt bine calculate ,au depus un efort considerabil si.........se vad rezultatele....
titaionutalexandru pe 5 martie 2013 09:32
Nu vor primi* ...
Bayard pe 5 martie 2013 11:13
Deci muuuuult CGI? :)
KarGo pe 5 martie 2013 21:39
Cred Ca Da :)
Iulian. pe 5 martie 2013 13:30
Eroi in spatiu..nu suna rau.
paul2011 pe 5 martie 2013 15:53
" 95 la sută în spaţiu " - sună foarte bine ...era și normal să nu primească vizita unui alt supererou Marvel , pentru că filmul este bazat doar pe povestea lor ....îmi place ce aud ...abia aștept să văd cum va ieși acest film :D .
AndreBlack pe 5 martie 2013 17:24
Interesant , oricum mai aven mult de asteptat .
cosmin742000 pe 5 martie 2013 17:48
Nea Kevin Feige ar trebui dat pe mana lui Chuck Norrs :)))
SANDA45 pe 5 martie 2013 19:23
The Avangers e cat de cat bun,dar din asta nu cred ca va iesi ceva bun.
cosmin_kedii pe 5 martie 2013 19:36
cei de la marvel ne surprinde de fiecare data ,,,,,cel putin pe mine,,,
MikkaelWolfganger pe 5 martie 2013 22:31
Toata admiratia pentru Marvel si capacitatea lor de a-si exploata creatiile in cel mai pur spirit evreiesc.Nu stiu daca o sa fie la fel de popular ca celelalte filme Marvel, dar cu siguranta o sa atraga public si cu sigruanta Marvel nu o sa iasa pe minus.
radurex25 pe 5 martie 2013 22:39
nu pricep, cum adica „cel mai pur spirit ereiesc”?
cosmin742000 pe 6 martie 2013 00:03
Pai eu cred ca toti de la marvel , cel putin stafful , aia de iau deciziile , sunt evrei , adica buni afaceristi ( ce frumos am zis , parca n-as fi eu ) sa inteleaga si radules
alex_il_fenomeno pe 25 martie 2013 20:38
Asta e, regizorul stie mai bine ce vrea de la film.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells