Gardienii galaxiei 3: trăiască Rocket!

de Ştefan Dobroiu în 4 Mai 2023
Filmul despre familie şi imposibilitatea perfecţiunii se lansează vineri pe ecrane

Am spus adesea în ultimii ani că a devenit o adevărată dificultate să ţii pasul cu ce se întâmplă în Universul Cinematografic Marvel (MCU) şi că această dificultate ştirbeşte din plăcerea vizionării unui film sau serial din franciză. Ei bine, nu putem spune acelaşi lucru despre Gardienii galaxiei: Volumul 3, care încheie (zice-se, că Disney nu e în stare vreodată să încheie ceva) aventura celei mai ataşante echipe din MCU. Premiera de vineri poate este inegală, dar are şi o inimă mare şi determină publicul să bată în ritmul ei.

Înainte de a merge la film, poate ar fi bine să vezi The Guardians of the Galaxy Holiday Special, scurtmetraj lansat în decembrie şi disponibil pe Disney+. Datorită acestui scurtmetraj, care prezintă noua dinamică a grupului, noua reşedinţă în Knowhere şi revenirea unei versiuni a Gamorei care nu vrea să aibă nimic de-a face cu Peter, Volumul 3 îşi permite să sară peste expoziţiune şi să intre direct în poveste: un atac al lui Adam Warlock (Will Poulter) asupra bazei Gardienilor îl lasă pe Rocket (Bradley Cooper) în comă. Şi blănosul nu poate fi salvat, pentru că orice intervenţie medicală ar declanşa un dispozitiv mortal din toracele său, dispozitiv instalat de cel care a făcut experienţe pe el. Evident, echipa pleacă imediat în spaţiu pentru a găsi parola dispozitivului şi pentru a-l salva pe Rocket.

Probabil marele avantaj al trilogiei Gardienii galaxiei este faptul că toate cele trei filme au fost scrise şi regizate de aceeaşi persoană, James Gunn (între timp a preluat rivalii de la Universul Extins DC) şi, după ce primul film a avut un succes considerabil, acesta a fost lăsat în pace din punct de vedere creativ de către şefii de la Marvel. Rezultatul? O coerenţă a tonului şi o continuitate a interacţiunilor dintre personaje care lasă publicul să se bucure de ce vede pe ecran, fără să se streseze că nu a văzut cine ştie ce alt film sau serial unde se oferă o informaţie vitală pentru poveste. Mai mult, această continuitate face publicul să investească emoţional în personaje şi să le considere o familie.

Căci da, Gardienii galaxiei nu mai sunt o echipă, sunt o adevărată familie. Dincolo de superputeri, costume şi nave spaţiale, este foarte uşor să facem paralele între personajele din film şi oamenii din imediata noastră apropiere. Ce să fie Drax (Dave Bautista, la ultima apariţie în rol) dacă nu unchiul pe care îl vezi doar la nunţi şi înmormântări şi pe care nu-l duce prea mult mintea, ba chiar e şi antivaccinist, dar care îi face pe toţi cei din jur să se simtă mai deştepţi prin comparaţie? Ce să fie Nebula, dacă nu vreo verişoară de departe, singură şi serioasă, dar pe care o îndrăgeşti şi mai mult când râde la o singură glumă de-a ta? Aici rezidă marea putere a trilogiei, în respectul pentru aceste personaje şi în faptul că ele au rămas cumva deoparte de restul MCU, lăsându-li-se loc să devină un tot unitar.

Şi analogiile continuă şi cu villain-ul filmului, în care mulţi pot vedea, dus la extrem, părintele sau profesorul prea exigent, pentru care dragostea este întotdeauna condiţionată. În goana lor pentru a-l salva pe Rocket, gardienii îl vor înfrunta pe High Evolutionary, un om de ştiinţă obsedat să creeze societatea perfectă, iar pentru asta e gata să facă teribile experimente pe fiinţele pe care le consideră imperfecte. Volumul 3 recreează întregul trecut al lui Rocket, de la puiul de raton întrezărit în primul teaser trailer al filmului şi până în prezent. Este un itinerariu emoţionant, gata să discute despre rezilienţă şi prietenie, despre altruism şi perseverenţă. Este deosebit de relevantă şi partea în care se discută despre cine merită salvat şi despre faptul că cine am fost în trecut nu reprezintă decât o etapă spre cine suntem azi.

Volmul 3 nu este un film perfect. Surprinde decizia de a-l arăta pe Adam Warlock drept un adolescent pe cât de tembel, pe atât de puternic. Şi mai trebuie spus că premiera de vineri ar fi fost mult mai puternică dacă scenariul ar fi mers până la capăt cu despărţirea de acel personaj. Chiar şi aşa, noul Gardienii este cel mai bun film Marvel din ultimii câţiva ani.

Exploreaza subiecte similare:

Guardians of the Galaxy Vol. 3 , The Guardians of the Galaxy Holiday Special, James Gunn, Bradley Cooper, Dave Bautista, Will Poulter

Alte știri din cinema

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells