Gangsteri cu stil: divertisment de weekend

de Gloria Sauciuc în 1 Feb 2020
Fletcher, un jurnalist de investigație veros (jucat de Hugh Grant), prezintă faptele în mod metodic, după observarea lor din umbră și făcând deducții precum un adevărat Sherlock Holmes

The Gentelmen/Gangsteri cu stil spune povestea lui Mickey Pearson (Matthew McConaughey), lordul drogurilor din Anglia, care a obosit să se ocupe de imperiul său de marijuana și vrea să renunţe la tot. Pearson își dă seama repede că renunțarea nu va fi atât de ușoară atunci când colegii gangsteri încep să conspire împotriva lui pentru a-i lua afacerea... Pe urmele lui Pearson pornesc bande de chinezi, oligarhi ruși, Mosadul şi un grup local de mici gangsteri și bătăuși englezi de cartier, îmbrăcați în trening. Plus un redactor care vrea să publice povestea „pătată” a acestui baron.

Fletcher, un jurnalist de investigație veros - jucat de Hugh Grant - prezintă faptele: povestea în sine a acestui baron - în mod metodic, după observarea lor din umbră, și făcând deducții precum un adevărat Sherlock Holmes. Povestea este spusă din prisma acestui Fletcher, el funcționează ca narator al evenimentelor. Relatarea pe care o face publicului, dar mai ales lui Ray (Charlie Hunnam), mâna dreaptă a lui Pearson, e cu interesul de a obține un avantaj financiar - vrea 20 de milioane dolari pentru a nu divulga toate secretele pe care le știe despre acest baron, secrete aflate în urma muncii lui de investigaţie.

Scenariul e destul de stufos, cu patru bande pornite pe urma baronului Mickey Pearson care vrea să renunțe la afacerile ilicite cu marijuana, plus intrigi secundare.

Toate elementele comune filmelor cu gangsteri ale lui Guy Ritchie apar în film: urmăriri, cafteli, împușcături, şantaj, otrăviri, exclusiv protagonişti veroşi, (cam) toate personajele joacă la două capete, trădări, alternări de momente în care personajele sunt reflexive cu scene în care aceleași personaje sunt într-o goană contra cronometru, umor negru, montaj alert, întorsături de situaţie.

Matthew McConaughey ar fi credibil în rolul gentlemanului desăvârşit, al cărui punct forte e calmul imperturbabil (şi dragostea plus respectul faţă de soţie), și la care se face referire în titlu, dacă nu ar arăta precum un cowboy (frumos, ce-i drept). Alt „domn” ar fi Raymond (Hunmann) - care nu vrea să se păteze pe mâini cu consumatori de droguri tari și care preferă să negocieze înainte să tragă cu mitraliera.

Filmul oferă divertisment numai bun de savurat într-un weekend în care vrem să ne relaxăm şi amuzăm.

Exploreaza subiecte similare:

The Gentlemen

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells