Gal Gadot şi Dwayne Johnson vor juca împreună într-o comedie de acţiune

de Cristina Grigore în 12 Iun 2018
Pelicula se numeşte Red Notice iar filmările vor începe în aprilie, anul viitor

Interpreta lui Wonder Woman, Gal Gadot, şi starul de acţiune al momentului, Dwayne Johnson, vor face o echipă cât se poate de atrăgătoare în Red Notice, anunţă Variety. Momentan, nu se ştiu prea multe despre această producţie, descrisă drept o comedie de acţiune, însă mulţi dintre fanii celor doi sunt deja cuceriţi de ideea unui film în care aceştia vor apărea împreună.

Conform informaţiilor obţinute de publicaţiile de profil, realizatorul filmului – regizorul şi scenaristul Rawson Marshall Thurber (We’re the Millers, Central Inteligence) - a mers special pentru Gal Gadot până la Londra (unde aceasta filmează Wonder Woman 2) pentru a o convinge să se alăture proiectului său. Se pare că rolul oferit – cel mai bun hoţ de opere de artă din lume – i-a atras atenţia lui Gadot. Johnson (alături de care a jucat şi în Fast & Furious), va fi agentul Interpol desemnat să o prindă pe geniala infractoare.

Filmările peliculei sunt programate să înceapă abia anul viitor, în aprilie. Lansarea va avea loc pe 12 iunie 2020. Între timp, Johnson se va fi alăturat şi el universului DC, căci filmul Black Adam se află acum în pre-producţie. Din 13 iulie, îl vom vedea însă într-un alt film de acţiune regizat de Rawson Marshall Thurber - Skyscraper. Cât despre Gal Gadot, o vom putea revedea curând în rolul lui Wonder Woman - partea a doua a aventurilor sale se lansează pe 1 noiembrie 2019.

Exploreaza subiecte similare:

Gal Gadot, Dwayne Johnson, Rawson Marshall Thurber, Wonder Woman 2, Skyscraper 

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
carmen_angelus_romila pe 28 iulie 2018 09:44
Asocierea Gal Gadot şi Dwayne Johnson intr-un viitor film, mi se pare buna. De la doi actori simpatici si plini de andrenalina, publicul nu are decat de castigat.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells