Continuând implicarea de peste 10 ani în comunitate a Orange România, Fundaţia Orange lansează fondul de finanţare "Lumea prin culoare şi sunet". În valoare de 300.000 de euro, fondul urmează să contribuie la îmbunătăţirea integrării sociale a persoanelor cu deficienţe senzoriale, acţionând în domeniile: sănătate, educaţie şi cultură.
Prin lansarea fondului de finanţare, Fundaţia Orange invită persoanele juridice româneşti înregistrate ca organizaţii neguvernamentale (asociaţii, fundaţii sau federaţii) - instituţii educaţionale, instituţii medicale, instituţii culturale, să candideze în vederea derulării de programe în beneficiul persoanelor cu deficienţe de văz şi/sau auz.
Valoarea sprijinului financiar acordat de Fundaţia Orange România unui proiect poate varia între 20.000 şi 50.000 de euro. Proiectele organizaţiilor, care trebuie să se încadreze într-unul dintre cele trei domenii - sănătate, educaţie, cultură - sunt aşteptate până pe 21 ianuarie 2013, ora 17:00, la adresa [email protected].
Pentru mai multe detalii privind criteriile de participare, organizaţiile sunt invitate să consulte Ghidul Aplicantului şi Formularul de Aplicare disponibile la www.orange.ro/fundatia.
Părerea ta
Spune-ţi părerea