Au trecut şase ani de când primul film Frozen retrezea copilul din noi şi reuşea să devină a doua cea mai populară premieră a anului în România. Un nou megahit Disney, filmul a reuşit să-şi mărească an de an armata de adoratori, ceea ce ne îndeamnă să credem că sequelul beneficiază de un public extrem de numeros ce de-abia aşteaptă să se piardă iarăşi printre fulgii de zăpadă din Arendelle. Nu ne-ar mira ca Frozen II să devină cel mai popular film al anului în România, deşi va fi dificil să depăşească cei aproximativ 600.000 de spectatori ai lui Avengers: Endgame.
Spunem de la început că această cronică este pozitivă. În ciuda unui schematism al scenariului şi al senzaţiei că sequelul va captiva mult mai eficient copiii decât publicul matur, Frozen II se ridică la înălţimea aşteptărilor. Am spune că marele său merit este tehnic: nu am mai văzut niciodată o animaţie de asemenea complexitate vizuală (deşi 3D-ul nu oferă mare lucru), mai ales moduri revoluţionare de animaţie a apei, în mai toate formele sale, de la fulgi şi gheaţă, la picături de ploaie şi valuri.
Povestea începe la ceva vreme după evenimentele din primul film, într-un Arendelle ai cărui locuitori se bucură de pace. Iniţial, cea mai mare provocare a poveştii pare să fie dorinţa lui Kristoff (Jonathan Groff, de văzut în carne şi oase în excelentul serial Mindhunter) de a o cere de nevastă pe Anna (Kristen Bell, care se poate şi ea lăuda cu excelentul serial The Good Place), dar asta doar până când Elsa (Idina Menzel) aude o voce misterioasă ce-i aduce aminte de un cântec de leagăn din copilărie. O ameninţare supranaturală şi posibilitatea ca trecutul regatului să nu fie la fel de luminos precum cred cele două surori le vor arunca pe eroine într-o nouă aventură.
Fanii primului film vor aprecia faptul că sequelul aruncă lumină asupra unor întrebări fără răspuns de atunci, lărgind în acelaşi timp mitologia scandinavă din miezul poveştii. Dar, indiferent de motivaţie, continuare urmăreşte practic aceeaşi formulă: Elsa pleacă, iar Anna şi restul trupei o urmează în necunoscut, înfruntând noi şi noi provocări. Astfel, povestea îşi angajează la limită publicul, iar cârcotaşilor le va reaminti despre discuţia privind "falimentul creativ" al celor de Disney, discuţie lansată de insistenţa companiei de a paria pe remake-uri ale unor succese din trecut, refuzând să propună personaje şi poveşti nefamiliare.
Indiferent de aceste observaţii, Frozen II reuşeşte să te ţină în priză. Este, până la urmă, o poveste despre abnegaţie, despre repararea şi asumarea greşelilor din trecut, despre perseverenţă şi sacrificiu întru binele comun. Este o poveste despre dragostea pentru cei dragi şi despre situaţiile când ne punem pe locul doi pentru ca lor să le fie mai bine. E adevărat, mesajul nu-şi provoacă deloc spectatorii, dar tot ajută la ceva şi anume la reconfirmarea unor valori universale. Şi ce mai contează că, cel puţin în universul Disney, nimic nu se pierde, ci totul se transformă? Ba uneori nici măcar nu se transformă, ci rămâne fix la fel?
