(atentie, contine SPOILER-e!)
Ordinea aduce satisfactie.
Din textele de teorie cinematografica am invatat ca o naratiune filmica realizata dupa carte are trei puncte esentiale in interior, iar aceste puncte reduc actiunea de pe ecran la o anumita schema: e un moment initial in care lumea filmului e in deplina ordine, apoi ceva se petrece si ordinea e deranjata, restul filmului devenind o cursa pentru restabilirea ordinii; aceasta cursa va deosebi clar binele de rau, sau, ca abordare individuala, pe cel bun de cel rau. In zona filmului cu suspans si fiori (thriller) exista doi piloni la baza acestei dezvoltari narative: femeia si banul, iertati-mi exprimarea. Fie ca e vorba despre o afacere amoroasa, fie ca e vorba de ceva bani sau de o imbinare a celor doua, daca lucrurile o iau razna cindva, este esential sa apara pe ecran un deznodamint care sa respecte partea a treia a schemei de mai sus. Restabilirea ordinii (pedepsirea elementului care a perturbat linistea initiala a lumii, a face dreptate) este esentiala pentru ca intareste dorinta spectatorului de a vedea necontenit cum ii este garantata siguranta in confruntarea cu realitatea din afara salii de proiectie. Faptul asta ofera o satisfactie eliberatoare; prin imaginile si rezolutia de pe ecran setea de dreptate a fiecarui spectator primeste un fel de medicamente care functioneaza in sistem placebo (macar pina la urmatoarea vizionare).
Vinezi o geanta plina cu bani?
Anii 80. Sudul Statelor Unite. Llewelyn Moss (Josh Brolin) iese la vinatoare; urmareste o antilopa ranita si da peste locul unui macel in care fusesera implicati traficanti de droguri mexicani. Gaseste geanta cu bani si o ia cu el. Ajuns acasa isi aminteste ca unul dintre mexicani nu era mort si ii ceruse apa, are junghiuri morale, asa ca se intoarce sa-i duca de baut. La locul carnajului vor ajunge si niste recuperatori mexicani care-l vor repera pe Moss. Acesta scapa momentan, insa e clar ca vor porni cu totii pe urmele lui (si pe urma banilor). Banii sint rivniti nu numai de mexicani, cei care adusesera drogurile, ci si de americanii care doreau sa le cumpere, erau banii lor in fapt, asa ca Anton Chigurh (Javier Bardem), criminalul absolut, este angajat de acestia din urma pentru a recupera geanta cu doua milioane de dolari. No Country for Old Men. Ecranizarea romanului omonim scris de Cormac McCarthy.
O problema de principii
Anton ii omoara pe cei care il angajasera, luind asupra sa afacerea, il omoara si pe Carlson Wells (Woody Harrelson), cel care fusese tocmit pentru a-l nimici pe Anton, dupa ce acesta din urma isi ucide angajatorii... in fapt, Anton omoara tot ceea ce ii iese in cale. Forta acestui personaj sta in modalitatea sa de a opera. Anton e un fel de random access memory (ram) din lumea computerelor: placutele ram pot oferi raspuns imediat solicitarilor de accesare ale unor date, indiferent daca ele se afla stocate in spatii diferite ale aceluiasi sistem sau daca nu au nicio legatura intre ele. Asadar, pentru memoria activa a unui sistem IT, dupa cum o afirma si numele, ram, principiul de selectie al datelor este aleator. Un astfel de principiu aplica si Anton in activitatea sa cotidiana, doar ca in locul datelor sint oamenii, in locul accesarii e moartea, iar sistemul este intreaga lume. Anton devine o masinarie de ucis care, in raport cu propria constiinta, datorita principiului selectiei aleatorie (sau, altfel spus, selectie prin forta destinului), nici nu poarta responsabilitatea faptei comise, nici nu se inseala vreodata. El ucide pe cineva fiindca ii iese in cale. si fiecare astfel de intilnire are in sine o doza de absurd: pentru Anton intilnirea cuiva este alegerea destinului si pentru ca este implicat in acest joc al sortii si destinul celuilalt, Anton ii ofera uneori posibilitatea de a evita moartea - pariind pe una dintre fetele unei monede.
Mizele filmului
In No Country for Old Men fratii Coen matura ecranul de ceea ce inseamna reguli narative clasice ale genului sau ale constructiei de caracter in gen. E destul de inspaimintator sa vezi ca personajele povestii nu evolueaza de-a lungul istoriei lor, nu se schimba deloc, ca fiecare este din start dat (formatat) si se reprezinta pe sine la nesfirsit. Asta nu face decit sa sporeasca anxietatea data de constientizarea fiecarei rupturi de ceea ce era deja stabilit ca gen in cinematografie. intr-un fel, precum caracterele comediei de moravuri din clasicismul literar, fiecare personaj de aici ingroasa o trasatura umana clara - incapatinarea, trufia sau moartea; spre deosebire de filmul care abordeaza structura thrillerului in mod clasic, unde personajele parcurg o istorie care ii transforma din punct de vedere psihic si moral, in No Country for Old Men niciun personaj nu iese din propria axa. Fiecare graviteaza in jurul sensului sau, intarind cu fiecare pas ideea pe care o infatiseaza. Apoi, fata de structura clasica, chiar daca intilnim o dinamica de tip vinator-vinat, nu exista o confruntare intre personajele principale opozitive. Aparatorii legii privesc intimplarile cu detasare filosofica si admit constant ca sint cu un pas in urma evenimentelor (de unde si titlul filmului, in acelasi timp titlul fiind si o ironie la adresa genului cinematografic cuprins in pelicula); nu exista o confruntare intre cei care isi disputa prada (banii), Anton si Llewelyn nu se confrunta decisiv, diferendul lor e rezolvat prin interventia unor terti. Iar pentru a sublinia dimensiunile absolute ale Implacabilului, Anton este inzestrat cu niste arme fabuloase (o noua ironie fata de istoria personajelor de gen): el ucide cu un aparat cu aer comprimat folosit la sacrificarea vacilor - ceea ce inseamna ca trebuie sa se apropie la citiva centimetri de victima -, si cu o pusca prevazuta cu un amortizor cit toate zilele, o arma care ar fi rivnita de orice creator de jocuri video violente. si, cum am mai spus, lipseste punctul final al oricarui demers filmic clasic - restabilirea ordinii. Astfel, Fratii Coen, intr-unul dintre cele mai crude si clare exercitii postmoderne, sfisie istoria genului thriller. Asta nu inseamna ca nu mai pot exista astfel de filme, insa in fata lui No Country for Old Men toate ar putea fi privite drept comedii involuntare.
Bye bye Happy-End...
Vladimir Nabokov spunea intr-unul din romanele sale (i.e. Pnin) ca nu-i plac deloc happy-end-urile. Ca intotdeauna se simte inselat cind vede unul fiindca el constientizeaza ca unitatea de masura a lumii este raul. Chiar daca acest fapt putea fi intuit in fiecare proiect cinematografic al fratilor Coen (ma refer la proiectele in care centrala este natura crimei -Blood Simple, Fargo, The Man Who Wasn
