Compania Walt Disney Pictures a anunţat când vor fi lansate două dintre cele mai aşteptate producţii pe care le are în lucru. Astfel, Frankenweenie şi John Carter of Mars vor ajunge în cinematografe în 2012.
Frankenweenie, regizat de Tim Burton, va fi lansat pe 9 martie 2012. Filmul va fi bazat pe un scurtmetraj realizat de Burton la începuturile carierei sale, în 1984, şi este o variantă a poveştii lui Frankenstein, în care un tânăr îşi readuce la viaţă câinele ucis de o maşină. Noul lungmetraj ar putea fi filmat în alb-negru şi în format 3D
John Carter of Mars, regizat de Andrew Stanton (WALL·E şi Finding Nemo) şi cu Mark Strong, Willem Dafoe şi Bryan Cranston în distribuţie, va ajunge în cinematografe din 8 iunie 2012.

Părerea ta
Spune-ţi părerea