Fosta fată Bond Olga Kurylenko, infectată cu coronavirus

de Gloria Sauciuc în 16 Mar 2020
Și Tom Hanks se află, împreună cu soția, în autoizolare în Australia

Actrița Olga Kurylenko, starul filmului Quantum of Solace (2008), a confirmat pe contul personal de Instagram că i-a ieșit pozitiv testul pentru coronavirus. Actrița în vârstă de 40 de ani s-a autoizolat la domiciliu, scrie metro.co.uk.

„Sunt deja bolnavă de o săptămână”, a mărturisit actrița de origine ucraineană. „Febra și oboseala sunt principalele simptome cu care mă confrunt. Aveți grijă de voi și luați în serios acest lucru!”, a scris Kurylenko, în engleză și ucraineană, celor 572.000 de followers. Printre urările de sănătate de la fani, Kurylenko a fost încurajată și de Milla Jovovich - „Ne rugăm pentru tine”, a scris actrița din seria Resident Evil.

Kurylenko a jucat alături de Daniel Craig ca fata Bond Camille Montes, apoi alături de Tom Cruise în Oblivion și cu Rowan Atkinson în Johnny English Strikes Again. Olga Kurylenko este mama unui băiat în vârstă de 4 ani, al cărui tată este fostul partener al actriței, Max Benitz.

Tom Hanks se află, împreună cu soția, în autoizolare în propria casă. Soția primului ministru canadian Justin Trudeau a fost, de asemenea, infectată cu coronavirus. Până în acest moment, 153.000 de persoane au fost contaminate în toată lumea, cu 5735 de morți, mai scrie metro.co.uk.

Exploreaza subiecte similare:

Olga Kurylenko, Quantum of Solace, Oblivion, Johnny English Strikes Again, Tom Hanks, Milla Jovovich

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells