Focus, „despre iubire”

24 Feb 2015
Iată ce crede Margot Robbie despre filmul în care îl are partener pe Will Smith

Frumoasa Margot Robbie este starul feminin al premierei Focus, aşteptată de vineri pe marile ecrane din întreaga ţară. Află din interviul de mai jos ce are actriţa de spus despre povestea filmului, dar şi despre lucrul cu mai cunoscutul Will Smith.

Cum a fost experienţa de la filmările Focus, ţinând cont de faptul că ai fost înconjurată de o mulţime de bărbaţi înşelători?
M-am distrat de minune. Nu e primul proiect la care lucrez cu mulţi bărbaţi, dar e foarte plăcut să îţi petreci timpul cu ei. Au fost grozavi. M-am simţit ca o soră mai mică, protejată de fraţii ei.

Cum ai lucrat cu Will Smith?
A fost greu! Glumesc! Will este un tip de milioane şi m-a ajutat enorm.

Cum te-ai simţit filmând în Buenos Aires?
Toată lumea de acolo este foarte pasionată. S-au bucurat în mod deosbit să îl vadă pe Will. Prima zi de filmări a fost mai dificilă, pentru că s-au strâns foarte mulţi oameni în locaţie. Există o vibraţie pozitivă a oraşului care ne-a molipsit. Cel mai bine acolo ne-am distrat. Sper să se cunoască acest lucru şi în film.

Margot, crezi că oamenii pot fi mai uşor păcăliţi de femeile care arată bine?
Aspectul fizic se corelează întotdeauna cu actoria. Ca actori, încercăm să transmitem emoţii şi să îi convingem să investească în ceva. Astfel creşti miza. Prin emoţie, reuşeşti să îi faci să se implice şi mai mult. Acesta este şi trucul la care apelează cei mai buni escroci.

Ai încercat să joci un rol şi în viaţa de zi cu zi?
Imediat după ce am terminat liceul, am început să lucrez într-un show tv din Australia şi am ratat întreaga experienţă de la facultate. Mă duceam la toate petrecerile universitare cu prietenele mele. Dacă mă întreba cineva, îi spuneam că studiez, de exemplu, biologia marină la acea universitate. Asta e singura înşelătorie la care am recurs. La fiecare petrecere pretindeam că studiez altă materie. M-am distrat mult.

Este adevărat că, în ciuda iluziilor din Focus, în centrul atenţiei se află de fapt povestea de dragoste?
Bineînţeles! Glenn Ficarra şi John Requa au vrut încă de la început ca filmul să fie despre iubire. La asta se pricep cel mai bine. Mă bucur că povestea nu s-a diluat printre atâtea escrocherii şi furturi.

Exploreaza subiecte similare:

Margot Robbie, Will Smith, Focus

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
zeno.marin pe 24 februarie 2015 22:50
"Margot, crezi că oamenii pot fi mai uşor păcăliţi de femeile care arată bine?"
In general da... In ideea ca "oamenii" se refera la barbati, in varianta uzitata in popor, adica "Om vs. femeie"...

"Aspectul fizic se corelează întotdeauna cu actoria."
In general nu.... Un observator fin al talentului actoricesc veritabil va confirma faptul ca marile actrite nu au fost neaparat niste frumuseti. Dimpotriva. Poate s-ar cuveni sa exemplific. Sunt insa un pic obosit si am sa o fac numai la cerere sau ca sa ii combat pe cei care se opun afirmatiei mele...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells