Actorul Florin Zamfirescu, în vârstă de 63 de ani, a fost internat joi la Spitalul Universitar din Bucureşti, după ce - în dimineaţa acelei zile - sunase la Salvare, acuzând o durere puternică în piept şi în picior.
Regizorul Alexa Visarion, care pregătea spectacolul "Nocturnele lu' Leonida" la Teatrul Odeon, cu Florin Zamfirescu în distribuţie, a declarat pentru MEDIAFAX că actorul l-a sunat joi, la ora 9.00, pentru a-l anunţa că nu mai poate ajunge la repetiţiile programate de la 10.00, suspectând că are un preinfarct.
Actriţa Carmen Tănase, distribuită de asemenea în "Nocturnele lu' Leonida", a declarat tot pentru MEDIAFAX, că a vorbit la telefon cu Florin Zamfirescu, joi, după ce acesta a fost internat. "Aştepta să i se pună un diagnostic", a spus Carmen Tănase, adăugând că nu l-a mai sunat de atunci pe Zamfirescu, acesta aflându-se la terapie intensivă.
Zamfu, cum îi zic colegii de breaslă şi catedră, precum şi studenţii, are o carieră întinsă, până în prezent, pe o durată de peste jumătate de veac. Născut pe 12 aprilie 1949 în Călimăneşti, jud. Vâlcea, a început I.A.T.C. "Ion Luca Caragiale" în 1967. Încă din acea perioadă, talentul său proaspăt şi dinamic a fost remarcat de realizatorii de televiziune şi film, astfel că, student fiind, a debutat atât pe micile ecrane, cât şi pe cele mari, cu rolul din "Aşteptarea" (1970, Şerban Creangă), după care s-a distins în Zamfir, unul dintre fiii lui Oaie (Toma Caragiu), din "Tatăl risipitor" (1974, Adrian Petringenaru, după "Oaie şi ai săi", de Eugen Barbu). În 1971 a plecat într-un stagiu de doi ani la Teatrul de Stat din Târgu Mureş, după care s-a transferat la Teatrul Mic din Bucureşti. Un an mai târziu, Florin a căpătat primul său rol de mare popularitate, în celebrul "Actorul şi sălbaticii" (1974, Manole Marcus): soldatul Gheorghiţă - personaj secundar de un comic savuros şi absolut credibil.
În 1976, a jucat nu mai puţin de trei roluri, în "Tănase Scatiu" (Dan Piţa), "Mere roşii" (Alexandru Tatos - Gică, tânărul pacient fumător de a cărui operaţie ajunge să depindă destinul profesional al medicului interpretat de Mircea Diaconu), şi "Dincolo de pod" (Mircea Veroiu - celebrul Trică, fratele Persidei, din "Mara" lui Ioan Slavici). Toate aceste remarcabile personaje secundare, dar substanţiale, l-au purtat spre primul său rol principal, în "Iarba verde de acasă" (1978, Stere Gulea). Concomitent, era Petre, argatul din "Înainte de tăcere" - debutul bunului său prieten şi colaborator constant Visarion Alexa, cu care deja lucra susţinut la Teatrul Odeon. A fost apoi distribuit de către Lucian Pintilie în "De ce trag clopotele, Mitică?" (1981), urmând un nou rol principal, celebrul Darie al lui Zaharia Stancu, din "Pădurea nebună" (1982, Nicolae Corjos), unde a conturat cu maturitate perioada de cotitură din viaţa tânărului fiu de ţăran care-şi descoperă vocaţia scriitoricească.
Colaborarea cu cinematografia devenise permanentă, densă, iar după alte câteva roluri a ieşit în evidenţă Ţugurlan, din faimosul "Moromeţii" (1988, Stere Gulea), reuşind să transpună pe peliculă acea calitate unică a lui Marin Preda de a descoperi şi explora adevărata complexitate a ţăranului român. Nae Caranfil a recurs la el pentru o compoziţie situată la antipozi: figura trist-hilară a Poetului Gării de Nord, din "Filantropica" (2002), iar în 2005, Cristi Puiu i l-a oferit pe Doctorul Ardelean, din "Moartea domnului Lăzărescu" - primul din şirul cadrelor medicale indirect vinovate de uciderea fizică şi mai ales spirituală a protagonistului: un portret pe cât de recognoscibil, pe atât de original, al doctorului "paternalist", plin de căldură ocrotitoare si incredibile glisări în violenţe verbale şi umilitoare agresări morale ale pacientului. Oarecum similar este şi directorul liceului din "Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii" (2006, Cătălin Mitulescu), pe când colonelul Guţă, din "Restul e tăcere" (2008, Nae Caranfil) duce mai departe schiţa din "E pericoloso sporgersi", dezvăluind aici atât venalitatea ofiţerului, cât şi o nouă dimensiune a făţărniciei: pendularea între urbanitate şi mârlănie.
De altfel, acest tip de dualitate face parte din specificul artistic al lui Florin Zamfirescu - a cărui biografie mai conţine şi alte capitole demne de atenţie: activitatea pedagogică la U.N.A.T.C. "Ion Luca Caragiale", numeroasele distincţii primite, inclusiv Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de cavaler. Fiul lui este talentatul actor Vlad Zamfirescu.
Părerea ta
Spune-ţi părerea