Un film despre moralitate şi echilibrul dintre investiţie şi compromis, Fixeur s-a lansat în selecţia festivalului de la Toronto, dar, având în vedere toamna foarte bogată în film românesc, va aştepta 2017 pentru o premieră naţională. Iată mai jos de ce ai aştepta lansarea acestui lungmetraj cu miză mai mult decât interesantă.
Fixeur se sincronizează perfect cu o perioadă în care presa din România arată degete tot mai acuzatoare către abuzurile puterii. Filmul lui Adrian Sitaru se plasează inspirat în jungla în care cei puternici îi vor devora pe cei slabi, explorând contextul unui caz în care două minore din România au fost victimele traficului de carne vie, ajungând să se prostitueze în Franţa.
Când cele două adolescente sunt repatriate, Radu (Tudor Aaron Istodor), stagiar în biroul agenţiei France Presse din Bucureşti, pare să fie persoana cea mai potrivită pentru a intermedia o întâlnire între autorităţi, cele două minore şi doi jurnalişti francezi doritori să realizeze un reportaj despre acest subiect fierbinte. Acesta este şi sensul ocupaţiei titulare, aceea de a intermedia întâlniri şi netezi eventualele obstacole ce ar putea apărea în cale. În ciuda intenţiilor bune, Radu îşi va da seama curând că misiunea sa este mult mai dificilă decât credea iniţial şi că succesul întreprinderii îl va obliga la compromisuri.
Premisa este mai mult decât ofertantă pentru a explora nu doar dedesubturile traficului de carne vie, ci şi rolul jurnalistului în demascarea celor ce-l organizează şi protejarea victimelor. Fixeur este gândit aproape ca un thriller, iar fiecare pas al investigaţiei şi apropierea treptată de ţintă, intervievarea uneia dintre minore, creează un suspans ce are toate şansele să ţină publicul în priză. Spectatorul se va întreba dacă jurnalistul va reuşi să îşi termine misiunea, pentru că în cale vor apărea multe obstacole, dar treptat îşi va da seama că problematica morală este mult mai importantă decât provocarea jurnalistică.
O mare descoperire a filmului este Diana Spătărescu, o actriţă debutantă din Bistriţa, care detonează toate direcţiile din scenariul scris de Adrian Silişteanu şi Claudia Silişteanu din secunda când îşi face apariţia pe marele ecran. Povestea ei de viaţă pune într-o cu totul altă lumină intenţiile tuturor celor implicaţi în caz, de la autorităţi, activişti şi politicieni la jurnalişti, şi lasă un gust amar: toate părţile ar trebui să conlucreze pentru confortul victimei, dar în ce măsură se reuşeşte acest lucru? Mai mult, în ce măsură se doreşte aceste lucru?
Interesant este faptul că experienţele personale şi problematica morală din Fixeur i-au dat regizorului ideea apreciatului scurtmetraj Artă, selectat la festivalul de la Veneţia în 2014, în care un regizor trebuie să convingă o mamă să-şi dea acordul ca fiica ei să joace rolul unei minore abuzate sexual într-un lungmetraj. Puţin văzut în afara festivalurilor, Artă ar putea fi proiectat împreună cu Fixeur o dată cu lansarea în cinematografe, pentru că cele două filme discută complementar, interschimbând perspectiva manipulatoare a jurnalistului cu cea a regizorului în cazul expunerii unui minor la o experienţă discutabilă din punct de vedere moral.
Ce dezamăgeşte la Fixeur este faptul că în afara investigaţiei jurnalistice filmul nu are mai nimic de oferit. Deşi îl vedem pe Radu interacţionând cu iubita lui (Andreea Vasile) şi cu fiul ei, pe care îl şi pregăteşte pentru o competiţie de nataţie, toate aceste elemente exterioare firului narativ principal eşuează să "pună carne" pe protagonist sau să-l împingă într-o direcţie sau alta pe harta moralităţii. "Nu eşti decât un fixeur", i se spune la un moment dat jurnalistului aspirant Radu. Din nefericire acest enunţ se potriveşte şi personajului din scenariu, nu doar jurnalistului.
