„Fixeur”, de Adrian Sitaru, trimisul României la Oscar

de Gloria Sauciuc în 7 Sep 2017
Toate filmele româneşti cu premiera între 1 octombrie 2016 şi 30 septembrie 2017 au fost eligibile

Centrul Naţional al Cinematografiei a anunţat marţi că filmul Fixeur, în regia lui Adrian Sitaru, este propunerea României pentru Oscar – secţiunea „Cel mai bun film străin”. Toate filmele româneşti cu premiera între 1 octombrie 2016 şi 30 septembrie 2017 au fost eligibile. Aşadar, printre filmele româneşti din care s-a ales, s-au numărat şi Inimi cicatrizate (regia Radu Jude), Afacerea Est (regia Igor Cobileanski), 6,9 pe scara Richter (regia Nae Caranfil).

Fixeur a fost ales „cu majoritate de voturi”, după cum se precizează în anunţul publicat de CNC. „Votul a fost secret, fiecare membru al juriului şi-a trimis preferatul spre centralizare la CNC, nu a existat o sedinţă”, declară pentru Cinemagia criticul şi jurnalistul Doinel Tronaru, membru al juriului. Ceilalţi votanţi au fost: Dana Duma, Preşedinte, Călin Căliman Cristina Corciovescu Magda Mihăilescu Cristian Tudor Popescu şi Eugenia Vodă.

„Fixeur”, cel de-al cincilea lungmetraj al lui Adrian Sitaru, cu un scenariu semnat de Claudia și Adrian Silișteanu, spune povestea lui Radu, stagiar la biroul din București al Agenției France Presse, aspirant la un post de reporter. Oportunitatea realizării unui subiect despre o prostituată minoră repatriată din Franța îi dă acestuia ocazia să își dovedească competențele. Totuși, pe măsură ce se apropie de scopul său, Radu realizează că înverșunarea cu care înțelege să facă această meserie este îndoielnică.

„Fixeur” va concura pentru una din cele cinci nominalizări la Oscar cu aproximativ 90 de filme din toată lumea. Termenul limită pentru trimiterea propunerilor este 2 octombrie.

Exploreaza subiecte similare:

oscar 2018, Adrian Sitaru, Fixeur

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Cretzulynne pe 8 septembrie 2017 22:58
Doua lozuri nu a fost eligibil ? Ok. Fixeur nu va intra pe lista scurta.
lili22 pe 24 decembrie 2017 14:50
Sa mori de ras auzind aceasta propunere.Istodor si Oscarul sunt doua notiuni incompatibile.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells