Finn Wolfhard, despre ultimul episod Stranger Things: "A fost un moment ca în Toy Story 3, când te desparţi de jucării"

de Ştefan Dobroiu în 27 Ian 2025
Ultimul sezon al serialului, de opt episoade, se va lansa în cursul acestui an

Are 22 de ani şi pe ultimii zece şi i-a petrecut filmând cele cinci sezoane ale unuia dintre cele mai populare seriale Netflix, Stranger Things. Actorul Finn Wolfhard se află acum la festivalul de la Sundance, unde îşi prezintă cel mai nou film, The Legend of Ochi, ocazie cu care a fost întrebat detalii despre ultimul sezon din Stranger Things. Acesta a terminat producţia pe 20 decembrie, dar Netflix nu a anunţat încă data premierei.

"A fost incredibil de emoţionant", a spus Wolfhard pentru Variety. "Gândiţi-vă, sunt zece ani din viaţa mea. Şi creatorii, fraţii Duffer, aveau 30 de ani când a început totul, acum au 40. Toţi cei implicaţi am împărtăşit acest lung itinerariu, întreaga mea copilărie e acolo. A fost un moment ca în Toy Story 3, când te desparţi te jucării. Un moment cu totul şi cu totul special".

Actorul a comparat producţia ultimului sezon din Stranger Things cu producţia unui film din seria Stăpânul Inelelor, din moment ce filmările au durat un an întreg. Evident, Wolfhard nu a spus nimic despre noile provocări înfruntate în noul sezon de personajul său, Mike Wheeler, şi detaliile despre subiect sunt unul din secretele cel mai bine păzite de la Hollywood.

Ce ştim este că fraţii Duffer au scris scenariul înainte de filmările sezonului al patrulea, lansat în 2022, iar povestea a fost atât de convingătoare încât l-a convins pe Frank Darabont, regizorul celui mai popular film din istorie, The Shawshank Redemption, să regizeze două episoade, deşi Darabont s-a retras din activitate cu mai bine de un deceniu în urmă.

Sursa foto: Hepta.

Exploreaza subiecte similare:

The Shawshank Redemption, Stranger Things, Finn Wolfhard, Frank Darabont

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells